Kim Jong Un vrea să consolideze cooperarea strategică dintre Coreea de Nord și Rusia

Potrivit informațiilor transmise de Agenţia Centrală de Presă din Coreea de Nord, Kim Jong Un intenționează să consolideze cooperarea strategică cu Rusia în scopul comun de a construi o ţară puternică. În cadrul unui mesaj lansat de Ziua Națională a Rusiei, adresat direct lui Vladimir Putin, el şi-a asumat acest angajament, apărând, totodată, „operațiunea militară specială din Ucraina”, precizând că va oferi „sprijin şi solidaritate depline” armatei Rusiei.

„Justiţia va învinge cu siguranţă, iar poporul rus va continua să adauge glorie istoricului victoriilor”, a spus liderul nord-coreean.

Președintele Coreei de Nord a făcut apel la „o cooperare strategică mai strânsă” cu Rusia, „ţinându-l ferm de mână pe preşedintele rus, în conformitate cu dorinţa comună a popoarelor celor două ţări de a îndeplini marele obiectiv de a construi o ţară puternică”, a relatat sursa citată anterior.

SUA au sancționat mai multe entități din Coreea de Nord pentru infracțiuni cibernetice

Informația respectivă a apărut în presa internațională la câteva zile după ce Biroul de Control al Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei din SUA a sancționat patru entități și o persoană fizică implicate în activități de generare de venituri ilicite și în activități cibernetice rău intenționate în sprijinul Guvernului de la Phenian.

Potrivit autorităților americane, Guvernul de la Phenian desfășoară activități cibernetice malițioase și detașează lucrători din domeniul IT care obțin în mod fraudulos un loc de muncă pentru a genera venituri, inclusiv în monedă virtuală, pentru a sprijini regimul lui Kim Jong Un și prioritățile acestuia, cum ar fi programele sale ilegale de arme de distrugere în masă și de rachete balistice.

„Acțiunea de astăzi continuă să evidențieze operațiunile ilicite de amploare ale RPDC în domeniul cibernetic și al lucrătorilor IT, care finanțează programele ilegale de arme de distrugere în masă și de rachete balistice ale regimului.

Statele Unite și partenerii noștri își mențin angajamentul de a combate activitățile ilicite de generare de venituri ale RPDC și eforturile continue de a fura bani de la instituții financiare, burse de monedă virtuală, companii și persoane fizice din întreaga lume”, a explicat secretarul Trezoreriei SUA pentru Terorism și Informații Financiare, potrivit unui comunicat de presă emis de instituția respectivă.