„Eu cred că va fi o inflație cu o singură cifră, până la sfârșitul anului media anuală sunt convins că va fi sub 10%. Că va fi 9,7% că va fi 9,8% vom vedea. Creșterea prețului energie electrică, la motorină s-a mai potolit, iar imediat lucrurile au intrat pe un alt făgaș și dacă nu se întâmplă ceva imprevizibil, ar trebui să mergem spre o inflație cu o singură cifră și eu cred că va fi sub 10%, undeva între 9 și 10%, s-ar putea și mai puțin, ar fi bine. (…)

Dacă obținem o inflație cu o cifră putem fi mulțumiți, pentru că plecăm de la o inflație uriașă care se apropie de 17%”, a declarat acesta miercuri pentru Euronews România.

De asemenea, vicepremierul a precizat și că, în 2023, România are șansa să treacă de 2,8% creștere economică.

Vom avea creștere economică?

Totdodată, acesta a mai spus că s-ar putea ca în viitor să avem o creștere economică de 2,8%

„Trebuie să vedem dacă se va reduce consumul, cum va evolua consumul intern, fiindcă crește un pic masa salarială, iar acest lucru s-ar putea să mențină consumul la un nivel aproape de nivelul anului 2022. Deci sunt multe lucruri care pot fi văzute și multe care nu pot fi văzute dinainte. Dacă vom obține o inflație de sub 10%, atunci cred că putem să fim mulțumiți pentru că plecăm de la o inflație uriașă. Creșterea economică credem că va fi undeva la 2,8%. Mai este o chestiune legată de investiții. Noi am mers pe un procent de 7,7% din PIB pentru investiții, ceea ce este enorm și extrem de ambițios”, a mai spus Kelemen Hunor.

Taxele nu se vor diminua

De asemenea, vicepremierul a recunoscut că taxele sunt mari, dar nu crede că vor scădea anul viitor.

„La un moment dat poate că trebuie să ne gândim să mai reducem povara și taxele pe muncă, sigur nu în 2023 și probabil nici în 2024 și trebuie să vedem dacă acest lucru se poate face astfel încât să avem și venituri la buget, să existe și veniturile necesare pentru populație. Într-adevăr este o taxare destul de mare, destul de dură. S-a întâmplat să depășim deficitul prevăzut în trecut. Guvernul de atunci a căzut de acord să accepte un acord cu Comisia Europeană pe deficitul excesiv”, a mai spus liderul UDMR.