Joc în forţă sau probleme pentru împrumutul statului? Finanţele au respins toate ofertele băncilor
Ministerul Finanţelor avea programat pentru astăzi să vândă pe piaţa bancară titluri de stat pe 6 luni în valoare de 400 milioane lei. Deşi economiştii vedeau plauzibilă atragerea acestei sume, undeva pe la un randament de 6,80%, statul a respins toate ofertele băncilor.
Pentru licitaţia de azi, băncile au pus la bătaie o sumă de peste două ori mai mare decât nivelul indicativ, adică 932 milioane lei, însă Finanţele au decis să respingă în totalitate ofertele. Economiştii ING anticipau pentru această licitaţie atragerea sumei de 400 milioane lei, la un randament de 6,80%, sau atragerea unei sume ceva mai mari decât nivelul indicativ, însă şi la un randament de peste 6,80%.
Aceasta este a treia licitaţie din ultimele 30 de zile când Finanţele resping toate ofertele băncilor.
Să indice rezultatul licitaţiei de azi un joc tare din partea Finanţelor în încercarea de a ţine randamentele sub control, probabil şi în condiţiile în care probabil beneficiază de o sumă tampon semnificativă, despre care făcea referire în urmă cu câteva luni şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu? Sau să fie un semn că piaţa nu mai e dispusă să împrumute statul decât la randamente ceva la mari?
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





