Jens Stoltenberg a spus clar: Rusia, o amenințare directă la adresa NATO! Vom lua decizii istorice

Jens Stoltenberg a spus clar: Rusia, o amenințare directă la adresa NATO! Vom lua decizii istorice

Sursă: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 29 iunie 2022, 12:12

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că „Rusia reprezintă o amenințare directă” la adresa securității țărilor membre ale Alianței. În cadrul summitului de la Madrid, acesta a promis „decizii istorice” în cadrul NATO.

Rusia reprezintă o „ameninţare directă” pentru securitatea ţărilor NATO, ai căror lideri se reunesc în cadrul unui summit la Madrid, a declarat miercuri Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care îşi va consolida flancul estic ca răspuns la invazia rusă din Ucraina, transmite AFP.

Rusia, amenințare directă la adresa NATO

”O vom spune clar”, în timpul summitului care urmează să revizuiască foaia de parcurs a Alianţei pentru prima dată din 2010, ”că Rusia reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea noastră”, a subliniat şeful NATO.

Stoltenberg a dat totodată asigurări că summitul NATO de la Madrid va fi ”istoric şi transformator”, în faţa ”celei mai grave crize de securitate” de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

”Va fi un summit istoric şi transformator pentru alianţa noastră, ne reunim în timpul celei mai grave crize de securitate cu care ne confruntăm după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a spus Stoltenberg. Fostul premier norvegian a subliniat că cei 30 de aliaţi răspund într-o manieră ”puternică şi unită la toate ameninţările şi provocările cu care ne confruntăm”.

Summitul va fi unul transformator pentru că ”vom lua decizii istorice”, între ele – aprobarea unui nou Concept Strategic care să stabilească politicile NATO pentru următorul deceniu, într-o ”lume mai competitivă şi mai periculoasă, pentru a proteja toţi aliaţii şi cei circa un miliard de cetăţeni”, a adăugat el.

Conceptul Strategic anterior a fost aprobat în 2010, iar Stoltenberg a subliniat că documentul care va fi adoptat miercuri va reflecta faptul că lumea este în prezent ”cu totul diferită” faţă de acum 10 ani. EFE aminteşte că documentul din 2010 recunoştea Rusia drept partener strategic al NATO.

”Acum nu va mai fi cazul. Aştept ca, atunci când liderii vor cădea de acord asupra Conceptului Strategic, să menţioneze fără echivoc că Rusia reprezintă o ameninţare directă la securitatea noastră şi aceasta se va reflecta în Conceptul Strategic”, a insistat Stoltenberg.

Poziția Alianței față de China

În ceea ce priveşte China, care nici măcar nu era menţionată în Conceptul Strategic din 2010, liderii aliaţi intenţionează să indice că în 2022 Beijingul reprezintă ”o provocare la adresa valorilor, intereselor şi securităţii” aliate.

Stoltenberg a reiterat că China ”nu este un adversar”, dar a admis că trebuie luate în calcul ”consecinţele” pentru securitatea aliată atunci când ţara asiatică investeşte în noi capacităţi militare sau încearcă să controleze infrastructuri critice.

Semn al acestei preocupări – comentează AFP -, NATO i-a invitat în acest an pentru prima dată pe liderii japonez şi sud-coreean să participe la summit.

Stoltenberg a mai anunţat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa prin videoconferinţă liderilor alianţei la începutul summitului, în care va fi aprobat un pachet integral de ajutor pentru ca ţara să se poată apăra în faţa agresiunii ruse.

La summitul de la Madrid, aliaţii urmează să dea undă verde creşterii forţei de reacţie rapidă, de la 40.000 de militari în prezent, la peste 300.000. Forţa de reacţie rapidă a NATO este o forţă multinaţională înalt pregătită şi avansată din punct de vedere tehnologic, formată din componente terestre, aeriene, maritime şi din forţa pentru operaţiuni speciale pe care alianţa o poate desfăşura rapid oriunde este nevoie.

Stoltenberg a asigurat că sporirea numărului acestei forţe ”va fi gata” pentru 2023.

Jens Stoltenberg, despre aderarea Finlandei și Suediei

În ceea ce priveşte intrarea Finlandei şi Suediei în NATO, după acordul pe care cele două ţări nordice l-au încheiat marţi cu Turcia pentru a evita blocarea de către Ankara a aderării celor două state, Stoltenberg a pus accentul pe rapiditatea procesului. Astfel, şeful NATO a subliniat că Helsinki şi Stockholm şi-au depus cererile de intrare în NATO în luna mai, iar la summitul de la Madrid liderii aliaţi vor lua decizia de a invita cele două ţări să se alăture organizaţiei transatlantice.

Stoltenberg a spus că se aşteaptă la o ratificare rapidă în cele 30 de parlamente ale ţărilor membre ale NATO a aderării Suediei şi Finlandei la alianţa militară.

”După invitaţie, avem nevoie de un proces de ratificare în 30 de parlamente. Acest lucru ia întotdeauna timp, dar mă aştept ca şi în acest caz lucrurile să meargă repede pentru că aliaţii sunt pregătiţi pentru ca procesul de ratificare să se desfăşoare cât mai repede cu putinţă”, a insistat şeful NATO.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.