ONU avertizează: A sosit era fierberii globale

„Era încălzirii globale a luat sfârşit şi a sosit era fierberii global. Schimbarea climatică se manifestă. Este terifiantă. Şi este doar începutul. Este încă posibil să limităm creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius (peste nivelurile preindustriale – n.r.) şi să evităm cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, dar numai prin acţiuni climatice dramatice şi imediat”, a declarat, joi, Antonio Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Anunțul său a fost făcut după ce s-a confirmat că ultimele trei săptămâni din acest an au fost cele mai fierbinţi săptămâni din istoria măsurătorilor meteorologice, iulie 2023 fiind pe cale să devină cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată de meteorologi. În iulie 2023, temperaturile globale au atins noi recorduri, potrivit informațiilor transmise de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi Copernicus (componenta de observare a Pământului a Programului Spațial al Uniunii Europene, gestionată de Comisia Europeană). Mercurul din termometre a atins temperaturi extreme din cauza arderii combustibililor fosili şi a gazelor cu efect de seră. Creşterea constantă a temperaturilor medii globale, determinată de poluarea care captează lumina solară, a stimulat apariția unor fenomene meteo violente.

„Nevoia de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră este mai urgentă ca niciodată. Acţiunea în domeniul climei nu este un lux, ci o necesitate”, a avertizat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

Iulie 2023 va fi cu 1,5 grade Celsius mai fierbinte decât media temperaturilor înregistrate anterior

Potrivit lui Karsten Haustein, cercetător asociat din cadrul Universtității Leipzig (Germania), în iulie 2023, va fi cu 1,5 grade Celsius mai cald, comparativ cu media temperaturilor înregistrate în lunile iulie, înainte de industrializare. El a analizat estimările privind temperatura globală oferite de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA şi a constatat că iulie 2023 va depăşi probabil recordul anterior din 2019 cu 0,2 grade Celsius.

„Temperaturile din această lună au fost atât de neobişnuit de mari, încât oamenii de ştiinţă pot prezice deja că va fi cea mai caldă înregistrată vreodată, chiar înainte de a se termina. În mod normal, temperatura medie globală pentru luna iulie este de 16 grade Celsius, inclusiv cu iarna din emisfera sudică, dar în luna iulie a acestui an, temperatura a crescut până aproape de 17 grade Celsius. Mai mult, s-ar putea să trebuiască să ne întoarcem cu mii, dacă nu cu zeci de mii de ani în urmă, pentru a găsi condiţii la fel de calde pe planeta noastră”, a explicat el, potrivit ziarului britanic The Guardian.