Îți ia mașina cu totul! E lege. De azi ți se ridică mașina imediat
Anunț major pentru șoferii din România. Aceștia se vor putea trezi cu mașinile ridicate. Legea intră în vigoare de astăzi. Ce trebuie să știe posesorii de mașini?
Începând cu data de 28 noiembrie, sâmbătă, șoferii nu vor mai avea voie să parcheze pe domeniul public, în afara spațiilor avizate în acest sens. Legea care vizează modificarea regulilor de gospodărire a localităţilor a fost publicată în Monitorul Oficial, la mijlocul acestei săptămâni.
Mai exact, în cazul în care un șofer parchează neregulamentar, autoritățile vor putea ridica mașinile parcate pe trotuare sau spații verzi. În același timp, noua lege introduce prevederii privind obligația de a asigura întreținerea și curățenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificarea prevederilor care reglementează obligațiile instituțiilor publice, agenților economici și celorlalte persoane juridice, cu cele care reglementează obligațiile persoanelor fizice.
Ce prevede noua lege
Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și prevede asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, buna gospodărire a acestora și respectarea normelor de igienă constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, operatorilor economici și a altor persoane fizice și juridice.
,,În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanțe consiliile județene și consiliile locale, precum și primarii vor adopta și vor dispune masurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice și juridice, a instituțiilor publice și operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acțiunilor de înfăptuire și păstrare a curățeniei în interiorul localităților și în afara acestora, la efectuarea la timp a activităților gospodărești”, este precizat în lege.
Polițiștii pot ridica orice mașină
Totodată, conform legii, o altă obligație pe care instituțiile, persoanele fizice și juridice o au, este să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spațiilor marcate în acest sens de către administratorul domeniului public.
,,În cazul nerespectării obligației, daca un vehicul staționează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliția locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează, pe durata a 24 de ore”, conform legii. Totuși, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, daca a fost dispusa, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.
Noua lege prevede faptul că cel care conduce vehiculului este ,,direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico administrative”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





