”Am venit aici pentru a-i sprijini pe toţi muncitorii aflaţi în conflict cu companiile lor în această criză economică”, a declarat Michele Giuliva, una dintre participantele la mitingul organizat de sindicatul de stânga CGIL, cel mai mare din Italia. Italia se confruntă cu o criză economică prelungită, şomajul a crescut până la cele mai ridicate niveluri din 2004 încoace iar sindicatele sunt într-un permanent conflict cu companiile din cauza planurilor acestora de închidere a fabricilor şi de concediere a angajaţilor. Măsurile de austeritate adoptate de premierul Monti în vederea reducerii datoriilor şi calmării pieţelor externe au alimentat şi mai mult nemulţumirile existente încă de pe vremea precedentului prim-ministru, Silvio Berlusconi, deoarece mulţi italieni şi-au văzut veniturile diminuate prin majorările de impozite şi reducerea cheltuielilor publice.

Muncitori din toate sectoarele industriale s-au adunat în piaţa din faţa Bazilicii Sf. Ioan – un loc tradiţional de adunare a protestatarilor de stânga – afişând pancarte pe care se puteau citi sloganuri precum ”Pleacă Monti”. Zvonurile privind închiderea unor fabrici precum uzina de aluminiu Alcoa din Sardinia sau uzina de oţel Ilva din sudul Italiei au declanşat proteste furioase ale muncitorilor ameninţaţi cu pierderea locului de muncă. Vineri, un tribunal a cerut producătorului auto Fiat sa reangajeze 145 de muncitori pe care îi concediase în urmă cu câteva luni din cauza unei dispute sindicale. Muncitorii sunt membri ai unui sindicat afiliat confederaţiei CGIL care a refuzat să accepte noile condiţii de muncă impuse de Fiat.

Manifestaţia de sâmbătă din Italia este doar cea mai recentă dintr-o serie de proteste împotriva guvernului italian şi intervine în contextul în care alte state puternic îndatorate din sudul Europei – precum Grecia, Spania sau Portugalia – sunt şi ele frecvent paralizate de greve. Tot sâmbătă sunt organizate şi la Londra şi în alte mari oraşe din Regatul Unit marşuri de protest împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernul britanic.

Sursa: Agerpres