"În 1991, rata inflaţiei a fost de 170%, în anul următor a fost 300%. Preţurile erau în dolari, românii fugeau de leu, iar acum avem inflaţie negativă. Rezerva valutară, cred că au luat luna cea mai bună (colegii mei – n.r.), 54 de milioane de dolari. Acum avem 35 de miliarde de dolari rezerve, iar rezerva de aur aproape s-a dublat şi cantitativ şi datorită evoluţiei preţurilor internaţionale", a explicat Isărescu, în cadrul conferinţei "Un sfert de veac de la redeschiderea pieţei valutare în România".

În plus, dobânda medie a BNR era de 18%, iar acum e 1,75% pe an, mai reiese din datele prezentate de guvernator.

Potrivit acestuia, întreaga bază monetară a României este de 70 de miliarde de lei, respectiv 15 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că emisiunea BNR este dublu acoperită prin prin rezerve.

De asemenea, guvernatorul BNR a mai spus că, în urmă cu 2 de ani, erau doar 6 participanţi la piaţa valutară, iar acum sunt 37.

"Ne-am dus acolo unde ne-am propus în 1991. S-a început de la Guvernul Petre Roman, cei care s-au ocupat cu reforma şi transformarea din temelii a economiei româneşti. Lansarea primei licitaţii a fost rodul efortului mai multor entuziaşti de la acea vreme din conducerea BNR, din câteva direcţii de specialitate şi cu sprijinul asistenţei tehnice de la FMI şi de la Banca Belgiei", a mai spus Isărescu.

SURSA: Agerpres