Iohannis dă cărțile pe față! Cine a ajutat-o pe Kovesi să obțină funcția la Parchetul European
Klaus Iohannis dă cărțile pe față. Președintele i-a mulțumit celui care a intervenit pentru ca fosta șefă a DNA să câștige cursa pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că desemnarea Laurei Codruţa Kovesi drept procuror-şef european este o reuşită, adăugând că i-a mulţumit omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru implicarea în procedura de alegere a acesteia, scrie agerpres.
„Este foarte importantă (desemnarea – n.r.). Este o reuşită care este evident şi pentru doamna Kovesi semnificativă, dar este şi pentru România semnificativă. Un procuror din România este şef peste noua instituţie europeană. Acum avem o persoană care conduce o instituţie europeană. (…) Cu preşedintele francez, Macron, am avut o discuţie foarte bună. Am ţinut să-i mulţumesc pentru implicarea deosebită şi de succes în procedura de desemnare şi alegere a procurorului european, doamna Kovesi, şi am discutat pe marginea formării Comisiei, fiindcă şi Franţa are un parcurs mai complicat. Aici a fost un schimb de opinii”, a afirmat Iohannis, înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
El a precizat că nu a avut o întâlnire cu Kovesi la Bruxelles.
De asemenea, Iohannis a menţionat că nu a discutat despre un calendar privind desemnarea comisarilor europeni cu omologul său francez.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




