Al doilea mare producător de sandviciuri, Kingwich, a fost scos la vânzare, a declarat pentru Capital Teo Păduraru, fondatorul companiei. Tranzacţia vizează cel puţin partea lui din acţiuni, restul aparţinând omului de afaceri Radu Octavian.

După parafarea tranzacţiei prin care Best Computers a fost vândută grupului RTC Holding, deţinut de Octavian Radu, Teo Păduraru, cel care a fondat retailerul IT, a trebuit să ajungă de câteva ori la Londra. Obişnuia ca, între întâlnirile de afaceri, să-şi astâmpere foamea cu un un sandvici. Aşa i-a venit ideea înfiinţării a ceea ce urma să primească numele Kingwich. „Tocmai vândusem Best Computers, aveam bani, şi, pentru că sunt om de afaceri, m-am gândit: what’s next?“, îşi aminteşte Teo Păduraru. „M-am apucat să-mi fac temele, m-am dus la Londra şi în 24 de ore am cumpărat toate sandviciurile pe care le-am găsit, le-am mâncat, le-am fotografiat, mi-am notat ingredientele şi fişele lor acordându-le note de gust“, adaugă acesta. Dacă în Europa sandviciurile au început să câştige teren la începutul anilor ’80, în România, piaţa s-a deschis acestui tip de business abia în 2000, când şi-a început activitatea compania Snack Attack. Până în 2007, aceasta nu a avut competiţie.  A fost să fie Kingwich, dar nu de la început. „Am vândut în prima zi 57 de sandviciuri. Am zis că o să o încurcăm când vom vinde 1.000 de bucăţi pe zi“, îşi aminteşte Păduraru.

Doi „peţitori“ pentru Kingwich

În mai puţin de un an, Kingwich a ajuns la vânzări de 2.000 de bucăţi pe zi, apoi 3.000, pentru ca în vara trecută să atingă 5.000 de sandviciuri pe zi. „Toate se vindeau. Ne sunam clienţii şi până la şase seara ştiam ce facem a doua zi“, povesteşte omul de afaceri. Deşi creşterea era de bun augur (cifra de afaceri a companiei a ajuns, anul trecut, la 1,2 milioane de euro), Kingwich a început să aibă probleme majore cauzate de timp, mai exact, de lipsa lui. „Ne chinuiam să supravieţuim minunatului lucru care ni se întâmpla“, spune Păduraru. „Noi trebuia să terminăm la şase dimineaţa şi erau atât de multe comenzi încât terminam la 11 ziua, iar sandviciurile ajungeau la clienţii noştri la patru după amiaza, pierzând, astfel, o zi de vânzare“, explică acesta. Se impunea, deci, un alt flux de producţie, oferit doar de o fabrică cu o capacitate mai mare. În prezent, Kingwich are 68 de produse disponibile, incluzând salate, pizza, foccacia, mini panini şi ciabata. Se îndreaptă, aşadar, cu paşi mici, dar siguri, către zona de „ready meal“ (mâncare de-a gata), segment cu cea mai mare creştere în Europa în această perioadă. „S-au schimbat obiceiurile de consum, familia tradiţională nu mai există, iar industria alimentară vine în ajutorul celor ocupaţi cu mâncărurile semipreparate“, spune Păduraru. „Asta e direcţia în care ne ducem, dar până una alta, facem sandviciuri“, adaugă acesta. Pentru a se dezvolta în aceste noi direcţii e însă nevoie de un partener putermic. „Kingwhich este de vânzare între 50 şi 100%. Caut un actor din industria alimentară cu care să creştem“, declară Păduraru, menţionând că se află în discuţii cu două companii. Teo Păduraru a intrat în această afacere cu Robert Coman, cel care i-a fost asociat şi la Best Computers. În septembrie anul trecut, acţiunile lui Coman, reprezentând 50% din companie, au fost cumpărate de Octavian Radu contra unei sume de câteva sute de mii de euro. Pe lângă cash, acesta a venit şi cu o hală în zona Afumaţi, perfectă pentru noua fabrică de sandviciuri. „Criza a început să se simtă în octombrie-noiembrie, astfel încât mă întreb dacă nu cumva Radu mă acuză că l-am adus intenţionat în acţionariatul Kingwich“, încheie amuzat Păduraru.

Kingwhich este de vânzare între 50% şi 100%. Caut un actor din industria alimentară. Sunt în negocieri cu două companii.
Teo Păduraru, acţionar Kingwhich

30.000 de sandviciuri se vând zilnic în Bucureşti, conform unor estimări. Cele mai mari vânzări se realizează prin benzinării, supermarketuri şi vendomate

Cine îşi dispută piaţa sandviciurilor

SNACK ATTACK Este liderul pieţei sandvich­urilor încă din 2000. Anul trecut, compania ajunsese să vândă 15.000 de bucăţi pe zi. Este singurul care are dezvoltată propria reţea de magazine. 

SNACK 4U Compania şi-a început activitatea în 2007, iar anul trecut vindea aproximativ 4.600 de sandviciuri pe zi. La finele lui 2008, cifra de afaceri era de aproximativ 400.000 de euro. Pentru anul acesta, se aşteaptă o mică creştere, de câteva procente.

RIVOLI FOOD este o companie înfiinţată în 2005, în Constanţa. Sandviciurile sunt distribuite în benzinării şi magazine locale. Investiţia a fost de peste 1,5 milioane de euro.

SANDWICH BREAK Compania a fost înfiinţa­tă în 2008, în Bucureşti şi s-a specializat în vânzarea prin intermediul vendomatelor proprii. Mai nou, Sandwich Break produce şi salate. Intenţia companiei este să intre şi în benzinării.