Şeicul Mansour bin Zayed al-Nahyan, din Abu Dhabi, care deţine şi clubul de football  Manchester a cumpărat o participaţie de 32% din Virgin Galactic, parte a grupului britanic Virgin, controlat de omul de afaceri Richard Branson.

Virgin Galactic nu şi-a demarat încă acţiunile comerciale, însă are în plan să ofere în curând un serviciu nou: călătoriile în spaţiu.

Mansour bin Zayed al-Nahyan a plătit pentru participaţia achiziţionată 280 de milioane de dolari, sumă care evaluează compania britanică la 900 de milioane de dolari. Investiţia a fost făcută prin intermediul fondului Aabar Investments.

Conform acordului dintre cele două firme, fondul de investiţii arab a câştigat şi drepturile exclusive de a construi în Abu Dhabi un aeroport spaţial.

Virgin Atlantic ar putea deveni, în căţiva ani, o afacere foarte profitabilă. Potrivit lui Richard Branson, compania îşi propune să trimită în spaţiu orice persoană care poate plăti 200.000 de dolari.

Compania britanică se află deja aproape de finalizarea unor vehicule destinate zborului spaţial. Din 2004, de la lansarea companiei, grupul Virgin a investiti 100 de milioane de dolari în pregătirea turismului spaţial.

Până în acest moment, în jur de 300 de persoane au făcut rezervări pentru a zbura în spaţiu şi au plătit un avans cumulat de 40 de milioane de dolari. Printre aceştia se numără Stephen Hawking dar şi pilotul de Formula 1 Rubens Barrichello.

SURSA: „The Guardian”