S-a renunțat complet la certificatul verde! Oricine poate merge acum la restaurant

În cursul zilei de joi, Israelul a decis să renunțe la politica certificatului verde. Mai precis, oamenilor nu li se va mai cere dovada vaccinării, a recuperării după COVID-19 sau a unui test negativ atunci când aceștia vor dori să intre în spațiile publice, notează Reuters și TPS, adăungând că acest lucru se întâmplă datorită numărului scăzut de cazuri înregistrat recent.

Presa internațională scrie că valul tulpinii Omicron a atins vârful la finalul lunii ianuarie, atunci când a fost înregistrat un număr de 85.000 de cazuri. De atunci, autoritatea sanitară din Israel a înregistrat numai cifre în scădere, miercuri ajungând la 21.000 de cazuri de infectare.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat, la începutul discuțiilor cu oficialii din sănătate că ”valul se sparge”.

Măsurile deja au fost relaxate

Amintim că Israelul a relaxat deja regulile privind certificatul verde, încă de pe 4 februarie. De atunci, documentul a mai fost cerut doar la intrarea în cluburile de noapte sau în sălile de festivități.

Reuters mai scrie că Israelul a adoptat o politică a ”vieții împreunp cu coronavirusul”, prin care economia şi şcolile au rămas deschise în cea mai mare parte. Cu toate acestea, au existat domenii, printre care și educația, care au avut de suferit după ce oamenii fie s-au îmbolnăvit, fie au trebuit să stea în izolare.

În ceea ce-i privește pe părinți, premierul israelian a declarat că aceștia vor fi obligați în continuare să își testeze copiii de două ori pe săptămână, aceste teste fiind cerute și pentru accesul în căminele de bătrâni.

Israelul, care are o populaţie de circa 9,4 milioane, a înregistrat circa 3,5 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, de la începutul pandemiei, şi peste 9.700 de decese, unii experţi apreciind că este posibil ca până la jumătate din populaţie să se fi infectat cu Omicron.

Orice poate merge la restaurant

Autoritățile din Israel au anunțat practic că au decis să renunţe să mai ceară populaţiei să prezinte documente care să dovedească statutul privind vaccinarea, în ciuda înregistrării unui număr record de pacienţi grav bolnavi de COVID-19.

Astfel, începând de luni, oamenii vor trebui să demonstreze că au fost vaccinaţi sau au trecut prin boală arătând „paşaportul verde” doar când participă la evenimente de amploare, cum este cazul nunţilor. Aceasta înseamnă că oricine poate merge la restaurant, cinematograf sau hotel fără a trebui să prezinte documentul sau dovada unui rezultat negativ al testului pentru coronavirus.

Schimbarea regulilor înseamnă de asemenea că, la ieşirea din Israel, persoanele nevaccinate nu vor mai trebui să prezinte un test negativ la coronavirus.

Relaxarea intervine în ciuda faptului că Israelul a înregistrat un număr record de cazuri grave de COVID-19, conform ultimelor date oficiale date publicităţii de autoritățile isrealiene.