Decizia zilei privind certificatul verde COVID la nivel european! Ce pățesc cei care l-au falsificat

Decizia zilei privind certificatul verde COVID la nivel european! Ce pățesc cei care l-au falsificat

Sursă: Dreamstime

Publicat de Claudiu Popa la 15 februarie 2022, 15:07

O decizie recentă, luată în Franța, spune că persoanele prinse cu un certificat COVID fals în această țară nu vor mai fi sancţionate, ca până acum, însă asta doar în cazul în care oamenii prinși cu nereguli decid să se vaccineze.

Persoanele depistate cu un certificat COVID fals în Franţa nu vor mai fi sancţionate dacă decid în cele din urmă să se vaccineze. Aceasta este noua măsură publicată luni de autorităţile sanitare franceze, scrie Agerpres.

Dacă te vaccinezi, nu mai ești penalizat că ai certifcat COVID fals

De asemenea, a fost creată o procedură prin care centrele de vaccinare să poată şterge certificatele false din baza de date naţională şi nu va mai fi necesar ca poliţia să fie informată în legătură cu documentele falsificate. Guvernul francez estimase recent că aproximativ 200.000 de certificate false de vaccinare circulau în întreaga ţară. Mai multe persoane au fost prinse de poliţie piratând date personale pentru a crea mii de documente false.

Termenul limită pentru imunizarea cu doza booster a fost scurtat în Franţa începând de marţi. În prezent este necesară o a treia doză de vaccin anti-COVID nu mai târziu de patru luni după cea de-a doua doză pentru prelungirea valabilităţii certificatului COVID.

Fără acest document, accesul la viaţa publică în Franţa este restrâns considerabil. Populaţia trebuie să fie vaccinată sau trecută prin boală pentru a putea participa la evenimente sportive şi culturale sau pentru a merge la cinematografe, cafenele şi restaurante. Certificatul este de asemenea necesar pentru a călători cu avionul sau pentru călătorii pe distanţe mari cu trenul.

Conform ultimelor date publicate de autorităţi, 78,9% din populaţia Franţei este vaccinată cu schema de bază şi 55,2% a primit o doză de rapel.

Franța vrea să renunțe la certifcatul COVID în curând

De asemenea, Franţa ia în calcul să elimine certificatul verde „la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, în cazul ameliorării situaţiei sanitare”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal.

„Nivelul persoanelor spitalizate rămâne foarte ridicat, superior recordului cu care ne-am confruntat în primăvara lui 2020, dar în proiecţiile pe care le facem (…) există motive de a spera că în acest orizont de timp situaţia se va ameliora suficient pentru ca noi să fim în măsură să ridicăm aceste ultime măsuri”, a estimat el, potrivit AFP.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.