În condiţiile în care antreprenorii se plâng de introducerea impozitului forfetar, susţinând că măsura e una dintre cele mai mari aberaţii legislative din ultimii 20 de ani, Lucian Croitoru, fostul premier desemnat, îşi apără în continuare opţiunea de a-l include pe Gheorghe Pogea în cabinet.

capital.ro: Domnule Croitoru, ce v-a motivat cel mai mult atunci când aţi acceptat nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru?

Lucian Croitoru: Faptul că propunerea a venit într-un moment dificil pentru România şi asta a reprezentat o provocare. Eu am mai primit propunerea de a fi candidat de prim-ministru, pe 24 nov. 2008, dar atunci situaţia nu părea la fel de provocatoare, în primul rând şi, în al doilea rând nu era foarte clar statutul premierului atunci. Se vehicula foarte mult ideea că guvernul trebuie să fie în întregime politic. Acum, situaţia a fost clară, poziţia mea a fost stabilită de la început ca independent şi, în acelaşi timp, au fost şi sunt o serie de provocări cărora România trebuie să le facă faţă. Eu am considerat că pot să răspund acestui lucru bine şi, pentru că am avut aceste experienţe la Fondul Monetar Internaţional, sunt în Banca Centrală, am lucrat în Guvern în momente dificile, de criză am privit-o ca pe o provocare căreia pot să-i fac faţă şi acesta a fost un motiv suficient pentru mine.

– Aţi mai repeta această experienţă?

L.C.: Eu am învăţat că niciodată nu spui nu şi las opţiunea deschisă. În acelaşi timp, asociez acestei opţiuni o probabilitate foarte mică deoarece eu sunt interesat de cariera mea de bancher central dar, în acelaşi timp, sper ca România să nu mai treacă prin momente similare celor prin care a trecut în ultima lună şi prin care încă mai trece, deci, în sinea mea, sper ca această ocazie să nu se iveaacă.




– S-a speculat că aţi acceptat nominalizarea pentru că dă bine la CV în perspectiva ocupării funcţiei de guvernator al BNR. Vă tentează această funcţie?

L.C.: Eu am încercat mai întâi să fiu viceguvernatorul Băncii Centrale. După cum ştiţi, coaliţia care s-a format în Parlament atunci când a fost votul de învestitură a acţionat şi când au fost alegeri pentru Condiliul de Administraţie al BNR şi rezultatul a fost acelaşi de fiecare dată. Bineînţeles că fiecare om trebuie să aspire să facă lucruri cât poate de bine şi cât poate de importante pentru ţară. Vă repet ceea ce v-am spus adineauri: niciodată nu spui nu. Bineînţeles că dacă posibilitate se va ivi vreodată pentru mine am să-i răspund pozitiv.

– Care este cel mai mare regret pe care îl aveţi după această experienţă?

L.C.: N-aş putea spune că am un mare regret. De fapt, ca să fiu sincer, eu nu-mi reproşez modul în care am acţionat şi nici deciziile pe care le-am luat în această perioadă. Regretul meu este legat de faptul că politicienii, atunci când au decis în legătură cu formarea acestui guvern au urmat exclusiv o logică ce a fost condusă de campania electorală. Nu au vrut să se abată de la acest lucru şi asta mi-a produs un anume regret pentru că mă aşteptam la mult mai multă deschidere dar nu am regrete în legătură cu procesul în sine şi deciziile pe care eu le-am luat. Cred că au fost cele corecte. Întotdeauna iau un job în serios şi de data asta l-am luat în serios. Am simţit că am condus acest proces şi nu am fost unul care s-a plimbat odată cu procesul ceea ce a fost important pentru mine.

– Este ceva ce vă reproşaţi, simţiţi că aţi fi putut face mai mult?

L.C.: Nu. După cum ştiţi, în guvernul pe care eu l-am propus au fost şase, şapte independenţi. Acum, într-o logică pe care am declarat-o de la început, că guvernul trebuie să fie politic, poate că ar fi fost bine ca guvernul să fie compus exclusiv din politicieni pentru că politicienii trebuie să-şi asume răspunderea în momentele foarte dificile ale unei ţări. Tehnocraţii pot da o mână de ajutor, bineînţeles, dar, după părerea mea, răspunderea trebuie să aparţină politicienilor. Poate că acest lucru ar fi fost o opţiune chiar mai bună decât cea pe care am avut-o.

– Aţi avut vreo solicitare ori vi s-a sugerat nominalizarea lui Gheorghe Pogea ca ministru de finanţe sau a fost alegerea dv. şi de ce?

L.C.: Procesul de negociere nu e un lucru simplu, are şi farmecul lui pentru că cel care o face trebuie să fie un om suficient de ferm şi eu am fost în această perioadă de negocieri pus în situaţia de a spune nu la unele propuneri (ştiţi că am negociat, nu am avut totul pe tavă), după cum am fost nevoit să spun da şi unor oameni care, în orice caz, îmi aduceau mai multe beneficii decât costuri. Gândiţi -vă că eu însumi am fost o opţiune dar sunt sigur că nu era singura. Deci, fără să dau nume, pot să spun că în acest proces de negociere am fost în situaţia să spun nu, în unele cazuri, după cum am fost şi în situaţia unor, să le spune între ghilimele, „compromisuri” şi am spus da pentru unii oameni. Tuturor celor care au răspuns favorabil formării acestui guvern eu le adresez mulţumiri şi îi felicit pentru că au avut curajul să facă acest lucru dar nu aş vrea acum să dau vreun nume într-un sens sau în celălalt.




– Insist, totuşi în legătură cu domnul Pogea: vi s-a impus, l-aţi ales dv. şi de ce v-au refuzat specialiştii cărora le-aţi făcut propunerea să facă parte din guvern?

L.C.: M-aţi întrebat două lucruri distincte: unul este legat de eventualele propuneri pe care eu le-am făcut aşa-zişilor independenţi, tehnocraţi şi aşa mai departe şi al doilea este legat de domnul Pogea. Hai să încep cu domnul Pogea care, după părerea mea, a fost un ministru de finanţe foarte bun. În această perioadă de criză şi-a îndeplinit întotdeauna şi la timp toate sarcinile pe care le-a avut ca ministru de finanţe. Când m-am uitat în urmă şi am văzut acest lucru, mie mi s-a părut că dl. Pogea poate să fie un foarte bun ministru de finanţe şi în perioada care urmează. Eu am mai spus o idee pe care o subliniez acum: mi-am dorit oameni care să ştie să apese în mod rapid şi corect pe butoanele guvernului iar dl. Pogea satisfăcea acest criteriu. Din punctul meu de vedere a fost pe deplin calificabil.

În legătură cu propunerile pe care eu le-aş fi făcut independenţilor, unii chiar de la Banca Centrală… Dv. ştiţi că atunci când am redactat programul de guvernare am beneficiat de ajutorul unor prieteni, unii dintre ei de la Banca Naţională, toţi specialişti. Cu unii dintre ei am discutat posibilitatea de a participa la formarea guvernului dar n-am vorbit niciodată concret despre un anumit post. Am fost mai degrabă interesat de principiu, dacă pot sau nu pot. Pot să vă spun că numai cu doi dintre ei am discutat mai în detaliu posibilitatea participării la guvern. Ambele persoane mi-au explicat că au proiecte pe care nu le pot abandona ceea ce eu am înţeles.

– Care credeţi că sunt primele trei măsuri pe care ar trebui să le ia, acum, un ministru de finanţe, oricare ar fi acesta?

L.C.: Este foarte clar acest lucru. Aceste măsuri sunt scrise în acordurile noastre cu Uniunea Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Aceste măsuri constau în implementarea angajamentelor pe care România şi le-a luat. Una dintre aceste măsuri deja a fost implementată. Este vorba despre legea de reformare a sistemului de salarizare, alta este implementată chiar când vorbim, respectiv restructurarea agenţiilor. Mai trebuia reformate pensiile pentru că dacă nu se reformează la timp se produce un mare dezechilibru în bugetul pensiilor iar acest lucru trebuie evitat pentru generaţiile viitoare mai ales. Toate aceste măsuri duc la o restructurare a cheltuielilor. Măsurile care urmează în această arie sunt cheie pentru că România are o veritabilă problemă în ceea ce priveşte modul în care cheltuie banul public. În primul rând are o trăsătură care nu avantajează România, respectiv o foarte mare pondere a cheltuielilor curente şi o foarte mică pondere a cheltuielilor efective pentru investiţii. România trebuie să facă investiţii pentru a crea locuri de muncă şi pentru a produce serviciile penrtu csre acele investiţii sunt făcute.

L.C.: Aici va fi, după părerea mea, focusul politicii fiscale în următorii doi ani. Dacă nu se întâmplă acest lucru cu restructurarea cheltuielilor deficitul bugetar va rămâne mare şi nu ne permitem să facem acest lucru pentru că România şi.a asumat ca obiectiv strategic intrarea efectivă în zona eruo în 2015 dar pentru asta e nevoie ca în 2012 să fim în ceea ce se numeşte ERM II (Exchange Rate Mechanism – n.r.) ceea ce implică aducerea deficitului bugetar la 3% din PIB ceea ce rămâne o sarcină dificilă pentru următorii doi ani. Soluţia o reprezintă reducerea cheltuielilor şi restructurarea lor. Creşterea impozitelor nu este o soluţie pentru că ar pune o frână relansării economice şi România are ca obiectiv fundamental convergenţa cu Uniunea Europeană: atingerea unui nivel de trai, în perspectivă, similar celui din UE ceea ce nu este posibil dacă nu se reia creşterea economică în mod sustenabil iar sustenabilitatea creşterii depinde de asigurarea echilibrelor macroeconomice bugetul fiind unul dintre ele.

– Care a fost cel mai dificil moment al negocierilor?

L.C.: Au fost mai multe momente dificile. Cel mai dificiel este atunci când, în negocieri, oameni în care ai încredere vin cu o propunerre pe care ştii că tu nu o poţi accepta şi trebuie să fii suficient de tare şi să spui „Nu pot acest lucru” şi e greu să spui asta mai ales când ştii că spectrul sprijinului este redus, respectiv de la un partid şi de la câţiva independenţi. Marja de maevră fiind mică aăsta poate fi un moment dificil. Cineva ar putea avea impresia că cel mai dificil moment a fost atunci când am fost la Parlament să mă întâlnesc cu partidele care nu susţineau guvernul. Acela nu a fost deloc un moment dificil pentru mine. E    u, acolo, am exoloatat o oportunitate, am profitat de faptul că liderii unora dintre cele mai importante partide politice din România sunt acolo şi am explicat în detaliu de ce politicienii trebuie să renunţe la logica alegerilor în acest momnet şi să se concentreze mai mult pe logica economică. Am avut prilejul să le arăt nişte lucruri despre economia românească ce se pot deteriora, în mod convingător, spun eu.

– Aţi fost tentat vreun moment să renunţaţi?

L.C.: Nu, nu am fost deloc tentat să renunţ. V-am spus că eu am condus acest proces. După ce am aflat că nu există acest sprijin am încercat totuşi să-l obţin. Din discuţiile cu PD-L şi cu preşedintele am că există o şansă considerabilă să se formeze totuşi o majoritate şi atunci mi-am dus demersul până la capăt şi cu încredere. Până la urmă, după cum aţi văzut, au lipsit doar 36 de voturi penru a trece guvernul şi asta e un alt fapt, dar tentat să renunţ nu am fost niciodată. Am început acest joc cu convingerea că vreau să-l fac şi am făcut tot ce aţi văzut.

– V-aţi simţit trădat de către cineva şi de către cine?

L.C.: Nu am avut acest sentiment de trădare dar sunt convins şi vreau să dau explicaţie pentru public pentru că presa s-a referit la refuzul independenţilor fapt care ar fi putut părea în ochii publicului că cineva mi-a spus nu într-un moment greu şi că poate ar fi fost mai omeneşte să mi se spună da, dar nu a fost aşa.

– Care este concluzia acestei experienţe din viaţa dv. prin care oricum veţi rămâne în istorie drept primul premier desemnat al cărui Cabinet a picat la învestitură?

L.C.: M-am gândit mult la acest lucru. Sunt mai multe concluzii tentante dar cred că aceea care este cea mai intimă cu tot ce s-a întâmplat este faptul că am descoperit în aceste negocieri, în dialogurile mele cu oameni care şi-au arătat simpatia pentru ceea ce fac că cel mai important este în România, acum, să fii sincer în tot ceea ce spui. Mi-am dat seama că în România există această nevoie: este o cerere foarte mare din partea publicului pentru transparenţă şi sinceritate şi cred că există percepţia publicului că există ofertă cu mult sub această cerere.

Te-ar putea interesa și: