Interdicția fostului președinte Igor Dodon a fost prelungită. Procurorii se tem că acesta ar putea pleca în Rusia
Sursa: Dreamstime
Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a prelungit interdicția pentru fostul președinte moldovean Igor Dodon de a părăsi țara. Procurorii cred că acesta ar putea fugi de anchetă în Rusia. Dodon este acuzat, printre altele, de trădare de patrie, fiind singurul fost președinte cercetat penal în Republica Moldova.
Există suspiciuni că Dodon ar putea părăsi ţara
Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău a prelungit cu 60 de zile interdicţia de a părăsi ţara pentru fostul preşedinte prorus Igor Dodon, procurorii apreciind că există suspiciuni rezonabile ca acesta să poată pleca în Rusia. Decizia Curţii intervine ca urmare a unei solicitări a procurorilor.
Unul dintre procurorii, Petru Iarmaliuc, subliniază că există suspiciuni rezonabile că Dodon, care are legături în Rusia, ar putea părăsi ţara, sustrăgându-se anchetei declanşate împotriva sa de autorităţile moldovene.
„Şi alţi suspecţi se ascund pe teritoriul Rusiei”, a spus el.
Avocaţii fostului preşedinte au remarcat că Dodon a fost prezent la toate şedinţele şi nu a părăsit clădirea Curţii Supreme decât cu permisiunea judecătorilor. În plus, apărătorii săi insistă că solicitarea procurorilor este neîntemeiată, potrivit NewsMaker.md, citat de Agerpres.
Ce acuzații i se aduc fostului președinte moldovean
Igor Dodon face obiectul unui dosar penal în care este învinuit de îmbogăţire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie şi acceptare de finanţare a unui partid politic de către o organizaţie criminală.
Aceasta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniţă a publicat o înregistrare video în care se vede cum Igor Dodon primeşte o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc şi în care s-a spus că ar fi fost bani. Reniţă susţinea că este absolut necesar ca procuratura anticorupţie să respecte legislaţia în astfel de cazuri.
În 27 iunie, Procuratura Generală a anunţat că împotriva fostului preşedinte a fost deschis un nou dosar pentru infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”. Igor Dodon respinge toate acuzaţiile şi susţine că este nevinovat, potrivit sursei citate.
Igor Dodon este singurul fost preşedinte cercetat penal în Republica Moldova. Unii jurişti consideră că, dacă în privinţa îmbogăţirii ilicite există suficiente probe, în ceea ce priveşte bănuiala de trădare de patrie contează foarte mult care sunt acuzaţiile formulate împotriva acestuia. În cei 30 de ani de când şi-a proclamat independenţa, în Republica Moldova a existat o singură condamnare pentru trădare de patrie, dar care a fost anulată ulterior.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





