Intact vrea să lanseze o reţea de cablu în București
Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET, a declarat marţi, după ce a fost numit în funcţie de către consilierii generali ai Capitalei, că în perioada următoare nu va creşte preţul gigacaloriei şi nu se vor face disponibilizări în rândul personalului instituţiei.
Intact Satellite, parte a grupului Intact, a depus la Consiliul Național al Audiovizualului documentația în vederea obținerii aviz de retransmisie pentru o rețea de cablu. Potrivit informațiilor obținute de paginademedia.ro, rețeaua va purta numele de CATV Intact Cable, iar acoperirea va fi, pentru moment, zona București.
Data lansării nu este cunoscută încă, însă Consiliul Național al Audiovizualului urmează să facă un raport de inspecție, așa cum cer reglementările.
Potrivit documentației,CATV Intact Cable are în jur de 35 de acorduri de retransmisie (inclusiv posturile din lista must carry).
Antenele ies din lista must carry. Romtelecom: Ieşirea din must carry a posturilor Antena 1, 2, 3 ne afectează într-o mică masură
Grupul Intact negociaza in prezent cu unii operatori de cablu in vederea retransmisiei Antenelor pe baza unor acorduri comerciale, in conditiile in care aceste televiziuni si-au manifestat interesul sa iasa din "must carry" – lista posturilor pe care cablistii sunt obligati sa le retransmita si pentru care acestia nu trebuie sa dea bani, potrivit informatiilor HotNews.ro.
O confirmare in acest sens a venit din partea reprezentantilor Romtelecom. Din informatiile HotNews.ro, actionarii Antenelor au aprobat saptamana trecuta iesirea acestor posturi din must carry, dar numai in anumite conditii.
Sa se asigure ca posturile vor fi disponibile pentru larga majoritate a populatiei
Conform informatiilor HotNews.ro, actionarii televiziunilor Intact – operate de Antena TV Group (Antena 1, Antena Stars, Euforia, Zu TV), respectiv Antena 3 S.A. (Antena 3) – au aprobat saptamana trecuta iesirea din "must carry", dar cu conditia ca, mai intai, sa fie incheiate intelegeri sau acorduri cu operatorii de cablu, asa incat sa se asigure ca posturile vor fi disponibile pentru larga majoritate a populatiei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





