Inspectorii au făcut prăpăd la Tel Drum! Compania a primit o amendă colosală

Inspectorii au făcut prăpăd la Tel Drum! Compania a primit o amendă colosală
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 13 martie 2019, 10:00

Inspectorii au făcut prăpăd la această companie! Firma a primit o amendă usturătoare în urma controalelor inopinante făcute de Apele Române, în urma neregulilor constatate de către oamenii legii.

„Apele Romane a penalizat societatea Tel Drum cu suma de 412.155 lei, circa 90.000 de euro, dupa ce un control inopinat a scos la iveala ca firma a extras 9.220 metri cubi de pietris fara autorizatie. Tel Drum a contestat aceste penalitati, dar Tribunalul Teleorman a decis ca angajatii statului au avut dreptate cand au amendat societatea.

La începutul anului trecut, inspectorii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Teleorman au efectuat două controale în perimetrul Peretu al albiei vadului Vedea, delimitat de comunele Vedea și Peretu.

„Aceste penalitati aplicate nu se circumscriu, din punct de vedere juridic, unei raspunderi contraventionale, ci mai degraba cuantumul acestora prezinta prejudiciul suferit prin extragerea a 9.220,49 mc de balast, fara a detine niciun fel de reglementare si fara a se plati contributiile specifice prevazute de legile speciale ale domeniului de gospodarire a apelor”, explica SGA Teleorman, conform Ziare.com.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.