ING a afişat un profit net de 371 milioane de euro (511 milioane de dolari) în perioada iulie-septembrie 2010, comparativ cu 499 milioane de euro în perioada similară a anului trecut. Analiştii estimau câştiguri de 938,4 milioane de euro.

ING a acceptat separarea operaţiunilor bancare de cele de asigurări până în 2013, separare cerută de Comisia Europeană după ce ING a primit ajutoare de stat în valoare de 10 miliarde de euro.

Compania intenţionează să lanseze două oferte publice iniţiale pentru activităţile sale de asigurări, în Europa şi în Statele Unite.

Anul acesta acţiunile ING au urcat cu 15%, la 7,97 euro, la bursa din Amsterdam, evaluând compania la 30,5 miliarde de euro. Profitul operaţional al diviziei de asigurări a crescut în perioada iulie-septembrie 2010 la 473 milioane de euro, faţă de 393 milioane de euro în perioada similară din 2009.

ING Bank deţine, din anul 1994, o poziţie solidă pe piaţa bancară românească, oferind o gamă completă de servicii financiare.

Divizia din România a ING Bank face parte din ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări şi de management al activelor unui număr de peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări.

Cu un personal de peste 130.000 de angajaţi, grupul cuprinde o gamă diversă de companii, care işi deservesc clienţii sub numele ING.
SURSA: Agerpres