Voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, reprezintă un bonus pentru angajații instituțiilor statului, dar și un mijloc de fidelizare a acestora. Chiar dacă are activitate la mai mulți angajatori, salariatul beneficiază totuși de tichete într-o singură tură.

În cadrul coaliției de guvernare, se discută intens despre măsuri ce ar putea fi aplicate în perioada următoare, pentru reducerea deficitului bugetar enorm. Dacă acesta nu scade în perioada următoare, România riscă să piardă finanțările europene.

Voucherele de vacanță ar putea fi eliminate

Una dintre aceste măsuri ar putea fi eliminarea voucherelor de vacanță. Cele două partide iau în calcul fie eliminarea lor completă, fie acordarea lor numai bugetarilor cu salarii mai mici de 5.000 de lei, fie acordarea lor în extrasezon, pentru a sprijini mai bine sectorul HoReCa. Potrivit unor surse citate de presa centrală, încă nu s-a luat nicio decizie, dar acestea au fost discuțiile.

Atât liberalii, cât și social democrații, au venit cu mai multe propuneri, dintre care două au fost agreate de ambele partide. Mai exact, este vorba despre supraimpozitarea profitului transferat în altă țară sau într-un paradis fiscal de unele companii, urmând să se introducă o taxă de 15%.

PSD și PNL ar fi căzut de acord și asupra impozitării cu 1% pentru cetățenii care dețin proprietăți imobiliare cu valoare cumulată de peste 500.000 de euro.

De asemenea, coaliția de guvernare mai ia în calcul majorarea impozitelor pe dividente de la 8% la 10%, iar firmele care depășesc rata de profitabilitate de 30% să plătească un impozit de 1% pe cifra de afaceri.

Alte majorări de taxe discutate de coaliția de guvernare ar fi: creșterea TVA de la 9% la 19% pentru restaurante, creșterea taxei pe zahăr și sucurile carbogazoase, creșterea taxelor pentru licențele la jocuri noroc, creșterea taxelor pentru alcool și tutun, creșterea TVA la 19 % la hrana pentru animale și plata CASS pentru angajații din construcții, agricultură și industria alimentară.

Turismul românesc, pus în pericol

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) arată că turismul românesc este pus în pericol prin măsuri fiscale restrictive, ignorând potenţialul de dezvoltare economică. Totodată, eliminarea voucherelor de vacanţă pentru sectorul bugetar ar încuraja reapariţia turismului ”la negru” şi ar diminua numărul investiţiilor.

Creșterea TVA-ului pentru industria ospitalității (hoteluri şi restaurante) la 19% ar conduce la o majorare de minim 10% a costurilor din turism.