S-a aflat ce se petrece în familia Gabrielei Cristea. Ea este măritată din 2015 cu Tavi Clonda, cu care are două fetițe, Victoria și Iris. În ciuda așteptărilor, nu vedeta este cea care dictează regulile în casă. Artistul a spus exact ce rol important ocupă fiicele lor și mai ales cum ajung să se impună.

Atât Gabriela, cât și Tavi acordă o atenție deosebită fetelor lor. Artistul a susținut că își împarte responsabilitățile cu soția sa atunci când vine vorba de creșterea celor mici.

„Șefele sunt cele mici. Ele dictează până la un moment dat, după aia intervenim și noi. Nu e vorba de șefi, dar cumva începem să ne organizăm să ne facem fiecare treaba lui. Abia așteptam să intre Gabriela în concediu, dar acum e mai mare balamuc, că ea așteaptă tot de la mine. Eu, dacă eram în concediu, așteptam de la ea”, a dezvăluit Tavi Clonda, pentru Antena Stars.

Planurile de vacanță ale Gabrielei Cristea

Tavi Clonda și Gabriela Cristea au luat în calcul se organizeze din timp și să-și facă un program pentru a stabili cum își împart responsabilitățile.

„Urmează să plecăm în Grecia, dar și acolo o să filmăm, daily vlog, YouTube. Dar am spus că filmăm un pic. Facem materialele la început, după aceea stăm. Trebuie o foarte bună organizare. Dacă nu ne organizăm, și de obicei nu prea ne-am organizat, e jale. Trebuie să ne împărțim, ‘astăzi, o jumătate de oră, o oră, stai tu cu copiii, eu stau pe șezlong sau fac o baie”, a spus artistul.

El a spus că, în general, toate lucrurile sunt făcute împreună și nu este tocmai în regulă.

„Trebuie să facem o pauză, acum mai mergem cu o familie, cu un copil. S-ar putea să ne mai fofilăm, mai facem schimb. Sunt mai mari, se joacă singure”, a declarat Tavi Clonda.

Concediul cu copii mici poate fi destul de dificil și haotic

Artistul a recunoscut însă că deși încearcă să gândească pozitiv, concediul cu copii mici poate fi destul de dificil și haotic.

„Încercăm să mergem pe un tonus pozitiv. Adică nu ‘vai, ce greu o să fie!’. Mergem pe relax, fără să trebuiască să facem ceva. Dacă tot timpul spunem ,’trebuie să fac aia, să bifez aia, să merg acolo, să postez’. Nu, eu vreau să plec cu gândul că nu trebuie nimic. Și atunci nu mai pun presiune pe mine și le iau așa cum sunt. Oficial e balamuc, e nebunie! Mai durează câțiva ani, până o să crească un pic. Atunci o să apară alte probleme, cu școala. Dar încerc să le iau pas cu pas!”, a mai spus Tavi Clonda.