Informație bombă despre Elena Udrea! Chiar ea a făcut anunțul din Bulgaria
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea
După decizia justiției din Bulgaria în ceea ce privește extrădarea, Elena Udrea a reacționat imediat spunând că „se pare că nu există justiție pentru ea” nici în România, nici în Bulgaria. De asemenea, fostul ministru a transmis că va face anumite dezvăluiri despre decizia din 7 aprilie împotriva sa.
În cursul zilei de vineri, magistrații de la Curtea de Apel Sofia au venit cu o decizie finală în ceea ce privește soarta Elenei Udrea, aceasta urmând să fie predată autorităților din România. Potrivit fostului ministru, înaintea pronunțării din Bulgaria, doi dintre judecători ar fi fost chemați și amenințați să nu accepte rejudecarea procesului.
„O să vorbim curând despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie”
„Se pare că nu există justiţie pentru mine. Nu în România sau Bulgaria (…) O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni. Pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor”, a spus Elena Udrea, la ieşirea din sala de judecată, având cătuşe la mâini şi flancată de poliţişti bulgari.
„O să vorbim curând despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie. Dacă este adevărat că în 7 aprilie, doi judecători din completul care a pronunțat decizia împotriva mea au fost chemați la Parchetul General și amenințați cu pușcăria dacă îmi admit contestația. Vom vorbi despre asta. În 7 aprilie, în ziua în care s-a pronunțat decizia în cazul meu”, a mai spus Udrea.
De asemenea, Udrea le-a mai spus jurnaliştilor, pe holurile Curţii de Apel din Sofia, că nu poate să-i explice fetiţei ei ce se întâmplă, însă o va minţi că nu poate veni acasă pentru că are ceva de făcut.
Întrebată cum îi va explica fetiţei ei faptul că va lipsi o vreme, Udrea a răspuns: „Credeţi că un copil de trei ani ştie ce se întâmplă sau că i-aş spune ce se întâmplă? O să-i spun din nou o minciună, că nu pot veni pentru că am ceva de făcut, aşa cum o mint de două luni”.
Reacția avocatului la decizia de extrădare
La rândul său, Veronel Rădulescu, apărătorul fostului ministru a făcut o serie de comentarii, la Antena 3, pe marginea deciziei magistraților de la Curtea de Apel din Sofia ca Elena Udrea să fie extrădată în România.
Acesta a spus că nu a avut mari speranțe în procedurile din Bulgaria, dar a avut însă în minte că ar putea exista o soluție de respingere.
„Eu nu am avut mari speranțe în procedurile din Bulgaria. M-am gândit că ar fi posibil totuși, față de toate discuțiile și probele care s-au făcut acolo, să existe și o soluție de respingere. Cu toate astea, personal, nu am avut mari speranțe, așa că nu sunt atât de dezamăgit.”, a declarat avocatul Elenei Udrea.
Ce va urma în România pentru Elena Udrea?
Întrebat dacă motivarea CCR i-ar putea oferi Elenei Udrea avantaj în proces, Veronel Rădulescu a dat un răspuns clar. Acesta a arătat că sunt două variante posibile.
„Sunt două situații posibile. O primă situație în care recursul în casație este admis, și atunci se casează decizia de condamnare, iar dacă se rejudecă, în rejudecare se poate pune în discuție problema prescripției, iar cea de-a doua ipoteză, când recursul în casație va fi respins, fără să se caseze decizia de condamnare, și atunci șansele sunt mici, chiar dacă noi le vom încerca și aplicând decizia CCR”, a spus Veronel Rădulescu.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




