Autoritățile de la Kremlin au afirmat, miercuri, 9 noiembrie, că alegerile de la jumătate de mandat din Statele Unite ale Americii nu vor îmbunătăţi relaţiile „proaste” dintre Moscova şi Washington, a relatat AFP.

„Aceste alegeri sunt importante, dar nu este necesar să li se exagereze importanţa pe termen scurt şi mediu în relaţiile noastre”, a afirmat secretarul de presă de la Kremlin, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.

Alegerile nu vor schimba nimic esențial

„Ele nu pot schimba nimic esenţial. Relaţiile noastre sunt în continuare proaste şi vor rămâne aşa”, a mai spus Peskov. În ceea ce privește acuzaţiile de amestec ale Moscovei în alegerile din SUA, Peskov a declarat că nu le mai acordă atenţie.

Speranţele republicanilor cu privire la un „val” roşu în Congresul american par să se îndepărteze, pe când democraţii speră să-şi limiteze pierderile de la jumătate de mandat. Scrutinul parlamentar este decisiv atât pentru viitorul politic al lui Joe Biden, cât şi al rivalului său Donald Trump.

Democrații a smuls republicanilor postul de senator din Pennsylvania

Democratul John Fetterman le-a smuls republicanilor postul de senator în Pennsylvania, fiind considerat cel mai disputat mandat din acest scrutin. Acest lucru s-a întâmplat împotriva unui candidat susţinut de către miliardarul republican, potrivit proiecţiilor presei americane. Perspectiva preluării controlului Camerei Reprezentanţilor de către republicani rămâne a fi destul de reală.

În același timp, Partidul Republican, care a primit garanția că obține până la 30 de mandate în plus în Cameră, este nevoit să-şi revizuiască planurile. Republicanii deţin la momentul de față 198 de mandate – dintre care numai unul smuls democraţilor, care înregistrează 178 de mandate – dintre care trei „furate” adversarilor lor.

Democrații vor păstra controlul asupra Senatului

Prima victorie a democraților lui Joe Biden, într-o zi electorală extrem de tensionată, marcată de o numărare laborioasă a voturilor exprimate, le oferă democraţilor speranţa că vor păstra controlul în Senat, în care republicanii erau creditaţi cu o vor prelua fără multe eforturi.

Democraţii şi republicani dețin, la momentul de față,  câte 48 de mandate în Camera superioară a Congresului. În cazul unei egalităţi în urma alegerilor, votul preşedintei Senatului, vicepreşedinta democrată a Statelor Unite Kamala Harris, este decisiv, astfel democraţii şi-ar păstra majoritatea.