Informația de la OMS care răstoarnă totul: Pandemia continuă să accelereze pe plan mondial
Deşi mulţi credeau că pandemia se apropie de final, iată că datele oficiale contrazic această teorie. Flagelul continuă să accelereze, atrage atenţia directorul OMS. Şi mai grav este că efectele de orice tip, economice, sociale sau politice, se vor resimţi zeci de ani de-acum încolo.
Pandemia de COVID-19 „continuă să accelereze” pe plan mondial, în contextul în care „ultimul milion de cazuri a fost semnalat într-un interval de doar în opt zile”, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.
„Ştim că pandemia este mai mult decât o criză sanitară, este o criză economică, socială şi, în numeroase ţări, politică. Efectele ei se vor face simţite timp de decenii”, a adăugat el într-o conferinţă de presă organizată în format virtual de emiratul Dubai.
Avertismentul lansat de directorul OMS intervine într-o perioadă în care multe ţări au intrat într-o etapă de relaxare a restricţiilor, pentru a-şi relansa economiile naţionale.
Ultimul milion de cazuri, înregistrat în doar 8 zile; primul milion, în trei luni
Săptămâna trecută, directorul OMS a declarat că această nouă fază este „periculoasă”, considerând că, în pofida nevoii de a ieşi din starea de izolare, noul coronavirus continuă „să se propage cu rapiditate” şi că acest virus rămâne „mortal”.
„A fost nevoie de trei luni pentru ca primul milion de cazuri să fie semnalate, însă ultimul milion de cazuri a fost semnalat în doar opt zile”, a insistat directorul OMS, luni.
El a îndemnat, totodată, guvernele şi companiile din lumea întreagă să se pregătească pentru eventuale pandemii viitoare, care ar putea să apară „în orice ţară, în orice moment, şi să ucidă milioane de persoane pentru că nu ne-am pregătit”.
Următoarea pandemie „va avea un impact teribil asupra vieţii şi economiei mondiale”
„Nu ştim unde şi nici când se va produce următoarea pandemie, dar ştim că ea va avea un impact teribil asupra vieţii şi economiei mondiale”, a avertizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 465.300 de victime pe plan mondial după ce China a anunţat în mod oficial apariţia bolii în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP duminică, la ora 19:00 GMT, pe baza unor surse oficiale, relatează Agerpres.
Statele Unite sunt ţara cel mai grav afectată, cu cel puţin 119.959 de decese, urmată de Brazilia (50.617), Marea Britanie (42.632), Italia (34.634) şi Franţa (29.633). Noul coronavirus a infectat peste 1 milion de persoane în Brazilia, iar America de Sud este epicentrul actual al pandemiei, cu peste 20.000 de morţi în Mexic, peste 8.000 în Peru şi peste 1.000 în Argentina.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.