Fostul secretar al politiei bulgare, Tsviatko Tzvetkov a declarat in cadrul unui seminar ca prostitutia este in Bulgaria o adevarata industrie, care produce circa un miliard de euro anual. Cifra poate parea mare, dar pe sectoare de criminalitate este doar pe locul trei, deoarece vanzarea de droguri si masini furate ocupa primele doua locuri, cu valori mai mari.

Potrivit lui Tsvetkov, venitul mediu al unei prostituate din Bulgaria este de 12-18.000 euro pe luna. Cifra este imensa, mai ales pentru o tara cu cele mai mici venituri din UE, dar calculul este facut cumuland categoria de lux cu cea de centura. El a mai dezvaluit ca in tara sa exista 300 de cluburi de noapte in care se practica prostitutia, iar 100 dintre acestea se afla in Sofia. In opinia sa, criminalitatea de acest gen prospera deoarece politistii au legaturi stranse cu lumea interlopa, protejand atat retelele de prostitutie sau camioanele care se ocupa de traficul de tigarete. Replica reprezentantilor societatii civile din tara vecina a venit prompt: de ce nu a intervenit daca avea cunostinta de situatie chiar in timpul mandatului sau, in loc sa se planga prin seminarii.

In cadrul seminarului cu pricina, participantii au cazut de acord asupra legalizarii prostitutiei in Bulgaria,. Astfel, s-ar tine fenomenul sub control, dar si pentru ca o parte din fabuloasele venituri sa fie scoase din economia neagra si sa produca taxe si impozite la bugetul de stat.