Gabriela Firea, a suferit, în ultimele luni, mai multe intervenții chirurgicale care au culminat cu descoperirea, în colon, a unei bucăți de sârmă de aproximativ 4 centimetri. Primarul a prezentat, marți seara, la România TV, ce au găsit medicii în timpul intervenţiilor.

”Ar fi culmea să arăt operația, lucruri atât de intime, dar, probabil, vom ajunge și acolo. Cine vrea, poate să ceară, în baza liberului acces la informații, de la spital, amănunte. Nu am inventat nimic. Un jurnalist a spus că nu m-am operat. Prezint fotografiile, ca să nu mai zică nimeni nimic. Nu aș fi recurs la așa ceva, dacă nu se spunea că am inventat și că soțul meu a mințit. Nu îmi dau seama cum am putut să înghit așa ceva”, a spus Gabriela Firea, care a adăugat că urmează o nouă operație, la sfârșitul lui iunie

Primarul general a precizat că nu este un om bolnav închipuit.

„Vom inchide acest subiect. Fără voia noastră a fost introdus în campanie. Nu știu cum am putut să ajung într-o astfel de situație ca în intestinul gros să existe o astfel de sârmă. Am spus că închidem definitiv subiectul în această seară, aducând proba, despre sârma de care s-a vorbit. Nu îmi dau seama cum am putut să înghit așa ceva. Aceasta a fost situația. Nu doresc nimănui să treacă prin probleme medicale, care nu puteau fi explicate. Am încercat să trec peste acele stări de sănătate greu de suportat și a fost nevoie de o operație complexă și destul de dificilă pe care am realizat-o la Spitalul Cantacuzino din București și mulțumesc încă o dată echipei de medici chirurgi conduse de dr.Mihai Brezean și de întreaga echipă medicală. La sfârșitul lunii iunie voi avea intervenția chirurgicală finală de sudare a colonului, iar din acest moment sperăm să fie doar o amintire urâtă din trecut’, a declarat Firea.

Te-ar putea interesa și: