Fondul celor mai multe din problemele României îl reprezintă adâncirea accelerată a crizei de competenţă, vizibilă în special în sectorul de stat şi în politica românească.

Zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au zbârlit niţel pe tema reprezentării la Consiliul European, unde urma să se hotărască cum se vor împărţi banii în următorii șase ani. Reieşea cumva că unul sau altul ar putea chiar să facă ceva pentru a înclina balanţa în favoarea noastră, pierzându-se din vedere problema principală: oricât de mulţi bani ni s-ar aloca, nu suntem în stare să-i cheltuim. Teoretic, prin graficele publicate zilele acestea, România apare la categoria „beneficiari“ ai fondurilor, în sensul că primim mai mult decât dăm. Practic, sumele totale plătite le depăşesc pe cele încasate efectiv, adică România este un contributor net, chiar dacă involuntar. De ce? Mai întâi, românii care lucrează în autorităţile de management şi, în general, în instituţiile sau companiile care au legătură cu fondurile europene sunt lipsiţi de competenţă. Sigur, pe ici pe colo există şi oameni pregătiţi, dar ei sunt inevitabil sufocaţi de volumul mare de muncă.

Exemplare rămân, dacă reţineţi, numirile politice de genul barmaniţei care ajunsese peste noapte şefă la AMPOSDRU. Cred că nici Stephen Hawking n-ar fi în stare să desluşească ultra-stufoasa documentaţie europeană în timpul care se scursese de la absolvirea de către doamna respectivă a unei facultăţi private şi până la numirea într-o funcţie cu câteva miliarde de euro în vârful pixului. Dar chiar şi cei mai silitori funcţionari români au dificultăţi. Superbirocraţia europeană, de competentă ce este, produce nişte ghiduri de finanţare şi nişte seturi de reguli aproape incomprehensibile. Costurile salarile ale celor peste 50.000 de angajaţi ai UE sunt de 63 miliarde de euro pentru următorii şase ani. Asta înseamnă costuri medii brute totale de peste un milion de euro pe fiecare angajat, cam nivelul la care este plătit, în România, un director de multinaţională. Incompetenţa e scumpă. Funcţionarii ce ar fi trebuit să se ocupe de verificarea cheltuirii fondurilor europene sunt şi ei buni meseriaşi. Au reuşit să descopere fraude de 300.000 de euro şi au vreo 11 cazuri de violări ale procedurilor într-un an întreg.

Incompetenţa înalţilor funcţionari de stat este în strânsă legătură cu priceperea celor care le dau funcţiile. Personaje absurde, tot felul de idioţi cu sau fără diplomă, ajung pe funcţii doar pe baza legăturilor politice. Deşi la televizor e plin de economişti şi de analişti de anvergură, iar Parlamentul de foşti oameni de afaceri sau manageri, bugetul ţării e întocmit invariabil de acelaşi om, indispensabilul Gheorghe Gherghina. „Dacă nu ştie nici domnul Gherghina cifrele astea, atunci cine să le ştie?“, se amuza şăgalnicul Victor Ponta în faţa adevărului crud: dintr-un milion de angajaţi la stat pe care-i păstoreşte, doar unul ştie să facă bugetul.