Deşi momentul cel mai greu a trecut, apele nu s-au limpezit şi încă sunt întrebări la care nu s-a primit răspuns. Ne referim la apoteotica majorare a pensiilor din toamna anului trecut, susţinută printr-o modificare agresivă şi incoerentă a Legii nr. 19/2000 privind asigurările sociale de stat, precum şi a normelor metodologice de aplicare.

După cum, poate, mulţi îşi amintesc, modificarea normelor ducea la o aplicare mult diferită a legii, dincolo de ceea ce chiar textul acesteia stabilea ca procedură de lucru. O atare intervenţie a atras critici şi intervenţii de tot felul. Astfel, deputatul PSD Octavian Ştireanu a adresat o întrebare ministrului muncii, prin care solicita explicaţii privind prevederile conflictuale din normele de aplicare prin raportare la cele ale legii de bază (Legea nr. 19/2000).

Concret, se cereau clarificări în legătură cu o aparentă obligaţie a angajatorului, de a reţine la sursă contribuţia individuală de asigurări sociale pentru persoanele cu care nu avea încheiat un contract de muncă, precum şi de a plăti, pentru aceleaşi categorii de persoane, contribuţia angajatorului de asigurări sociale. Această aparentă obligaţie avea ca temei Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000, în condiţiile în care legea prevedea cu totul altceva.

Răspunsul dlui ministru Păcuraru s-a lăsat aşteptat ceva vreme. Iar atunci când, în sfârşit, a devenit accesibil pe site-ul Camerei Deputaţilor la secţiunea de Întrebări şi interprelări, nu a făcut decât să confirme ceea ce se bănuia deja: că nici el şi nici echipa lui nu par a fi înţeles „care e treaba“ cu Legea nr. 19/2000.

Dl ministru, aşa cum reiese din răspunsul dat la întrebare, îşi închipuie că a adus în contemporaneitate, prin modificările făcute, Legea nr. 19/2000. Este ca şi cum ai zice că, dacă ai un frigider şi îi pui nişte roţi, poţi obţine o minunată maşină de îngheţată cu care să te plimbi pe străzi şi să te umpli de bani.

Punţi legislative inventate de ministru

În mintea sa, dl ministru a creat o punte între Legea nr. 19/2000 şi Codul fiscal. Dar, aşa cum ziceam, această punte este doar în mintea sa. Legea nr. 19/2000, în felul în care este construită, se opune din răsputeri sistemului de impozitare introdus de Codul fiscal (şi înainte de el de legea privind impozitul pe venit) privitor la „veniturile din salarii şi asimilate salariilor“. Şi pentru că este o lege bine făcută, este şi foarte consistentă în abordarea ei; astfel, doar introducerea în corpul legii a unei noi noţiuni cum este cea de „venit brut realizat lunar“, nu o schimbă în mod esenţial. Sunt încă multe alte elemente care ţin nemişcată structura de rezistenţă a legii, pe care dl ministru insistă să le ignore. Este ca şi cum ai pune la o casă de chirpici geamuri termopan şi ai avea pretenţia să afirmi că ai o casă nouă.

Fondul de salarii, la discreţia statului

Revenind la răspunsul dlui ministru, acesta se învârte în jurul câtorva cuvinte-cheie: fond de salarii, angajator, contribuţie individuală de asigurări sociale.

După părerea dlui ministru, orice se plăteşte din „fondul de salarii“ este bun pentru a fi impozitat, inclusiv indemnizaţiile membrilor din consiliul de administraţie sau veniturile obţinute în baza unui contract civil. De parcă fondul de salarii ar fi un fel de dozator din care curg bani în diferite buzunare. Pentru toţi ceilalţi, fondul de salarii reprezintă suma aritmetică a unor venituri realizate de către nişte persoane numite salariaţi. Mai departe, aceşti salariaţi reprezintă persoanele care prestează activităţi pe baza unui contract de muncă. Legea nr. 19/2000 include în categoria salariaţilor şi „persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti“. Dar atât şi nimic mai mult.

Faptul că multe alte categorii de venituri sunt asimilate veniturilor din salarii din punctul de vedere al impozitului pe venit (respectiv al prevederilor Codului fiscal) nu are nicio relevanţă atunci când este vorba de stabilirea obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat.

În aceeaşi idee menţionată mai sus, Legea nr. 19/2000 dă o definiţie pentru angajatori, ca fiind „persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II“ (a se vedea art. 6 din Lege). Astfel, din punctul de vedere al unui membru al consiliului administraţie, persoana juridică la care are această calitate nu este pentru el un „angajator“.

Cât despre contribuţia individuală de asigurări sociale, aceasta se datorează „de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II“ (conform art. 21 din Lege), adică de salariaţi aşa cum i-am definit mai sus.

Cu alte cuvinte, asupra indemnizaţiei obţinute de către un membru al unui consiliu de administraţie nu se aplică „contribuţia individuală de asigurări sociale“ în sensul dat acesteia de către Legea nr. 19/2000. Dacă se datorează sau nu contribuţie de asigurări sociale este o altă poveste.

Interpretare superficială a textului de lege

Rezumând cele de mai sus, persoana juridică la care o persoană fizică deţine calitatea de membru în consiliul de administraţie nu îi este „angajator“ şi nici nu are obligaţia de a-i reţine şi vira „contribuţia individuală de asigurări sociale“. Cu atât mai mult, nu are obligaţia de a calcula şi vira contribuţia angajatorului la asigurările sociale de stat. Şi nu am făcut decât să dăm un exemplu dintre multe altele posibile.

Este surprinzător că dl ministru tratează atât de superficial textul legii, mizând excesiv pe „intenţiile legiuitorului“. E adevărat însă ce se spune, că vedem doar ceea ce vrem să vedem. Dl ministru vede în prevederile Legii nr. 19/2000 ceea ce vrea să vadă: mai mulţi bani care trebuie să ajungă în buzunarele statului, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale. Pentru asta însă este nevoie fie de o modificare structurală a Legii nr. 19/2000, fie de o cu totul altă lege (şi poate o reformă a sistemului de asigurări sociale, aşa cum îl ştiam până acum).

«Legiuitorul a înţeles nu numai să elimine plafonarea bazei de calcul a contribuţiei, ci şi să extindă această bază de calcul asupra tuturor veniturilor brute de natură salarială.»
Paul Păcuraru, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse