Cu mici exceptii, institutiile publice sunt adevarate fortarete. Informatii banale, pe care orice functionar ar trebui sa le poata furniza celor din banii carora este, pana la urma, platit, sunt top secret. Nu fiindca ar avea acest statut, ci pentru ca, adesea, cel intrebat habar nu are pe ce lume traieste sau, cum este cazul Ministerului Finantelor, este terorizat de ideea ca, la prima epurare, este zburat pe usa afara. Incompetenta o scoatem din discutie. Ideea ca, la nivelul conducerii directiilor cheie ce se ocupa de administrarea banului public, ar putea lucra niste pafaristi, este ingrozitoare.
Explicatia embargoului informational, aplicat de ministrul finantelor, ramane teama ca romanul ar putea afla ce se face cu banutul pe care-l varsa in vistieria pastorita de domnul Remes. Ca de la a afla la a te intreba si, in final, a refuza sa mai accepti bataia de joc, nu este decat un pas. Precedentul exista. Una din cauzele colapsului financiar din Rusia a fost si „greva” fiscala pe care rusii de rand au declansat-o. Ce-i drept, din saracie, nu din revolta.
Ce nu stiu „cadrele” din Finante, in frunte cu ministrul vesnic furios pe cei care, normal, pun intrebari, este ca incalca Constitutia. Ca le convine sau nu, „dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit”, iar „autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice”. Destinatiile banilor din impozite si credite sunt de interes public, iar transparenta este cartea de vizita a ministrilor
onesti.