Simplist vorbind, există două abordări de bază pentru înțelegerea și interpretarea procesului istoric. Prima recunoaște existența unor legi de dezvoltare socială, în vreme ce a doua consideră cursul evenimentelor ca fiind un lanț de întâmplări și coincidențe. Oricum însă, ambele metode de cunoaștere a realității înconjurătoare nu neagă în nici un fel faptul, demn de luat în seamă, că pentru Rusia luna august a fost nu doar o singură dată o lună fatală.

Regulamentul de tristă amintire „Privind măsurile de protecție a ordinii de stat și a liniștii publice” a fost aprobat de țarul Aleksandr al III-lea la 14 august 1881. Actul legislativ, adoptat după ce țarul Aleksandr al II-lea a fost asasinat și care a fost în vigoare până la Revoluția din februarie, trebuia să oprească mișcarea de eliberare din Rusia. Acest document, care, fiindcă veni vorba, nu a salvat imperiul de la colaps, amintea foarte mult – în ceea ce privește sensul intrinsec – de legile represive emise de actuala putere din Rusia.

Revolta lui Kornilov a început pe 25 august (pe stil vechi) 1917. Încercarea disperată de a opri derapajul țării spre bolșevism a eșuat rapid. Generalul glorificat, la fel ca și ultimii doi conducători ai Rusiei, nu a reușit să potolească tot mai profunda nemulțumire populară. Din aceasta putem considera că rezidă atât caracterul predestinat istoric al forțelor vechi, cât și concursul de împrejurări extrem de nefericit pentru ei. Deși acest lucru nu schimbă deloc esența problemei.

Următorul mare șoc s-a petrecut din nou la sfârșitul verii. Încercările membrilor GKCP (Comitetului de Stat pentru Starea Excepțională din URSS) de a salva URSS-ul de la semnarea noului Tratat Unional au dus la degradarea rapidă și definitivă a statului unificat. În doar cinci zile, o țară uriașă a încetat să mai existe de facto. Încă de pe 19 august 1991, membrii GKCP intimidau cetățenii sovietici de pe ecranele televizoarelor, iar  pe 24 august, după declararea independenței Ucrainei, totul s-a sfârșit. Și, după cum au arătat evenimentele ulterioare, puțin probabil să mai fie posibilă restaurarea fostului imperiu.

Apoi, chiar în luna august s-au produs o serie de incidente majore care l-au condus pe Vladimir Putin la vârful puterii. Umilitoarele, pentru Rusia, Acorduri de la Hasaviurt, semnate la 31 august 1996, au fost un alt fiasco național și au agravat și mai mult „sindromul de la Weimar”. Defaultul  anunțat la 17 august 1998 a dus la creșterea semnificativă a gradului de tensiune socială. Iar invazia luptătorilor lui Basaiev și ai Hattab-ului în Dagestan, începută pe 7 august 1999, a dus la urcarea bruscă a lui Putin pe panta carierei. Pe 9 august Putin s-a ridicat până la postul de premier interimar, iar după o săptămână a fost aprobat în acest post de Duma de Stat. Ducând dorul unei mâini ferme, societatea l-a acceptat cu entuziasm pe succesorul lui Boris Elțin, care fusese numit președinte.

Catastrofe în lanț

Catastrofele îl însoțesc pe Putin practic chiar de la începutul domniei sale. Luna august a anului  2000 i-a adus câteva deodată. Pe 8 august, o explozie produsă în pasajul subteran de pe Piața Pușkin din Moscova a luat viața a 13 persoane. Pe 27 august, a luat foc Turnul Ostankino, trei morți. Cea mai grea lovitură a fost accidentul submarinului „Kursk”, care s-a scufundat pe 12 august 2000 în Marea Barents. După numărul de victime – 118 de persoane – acest accident a fost unul dintre cele mai mari din istoria postbelică a flotei submarine sovietice și rusești. Totuși chiar de la începutul tragediei noua putere a preferat neadevărul în locul adevărului. Mitomania a devenit trăsătură distinctivă și un fel de simbol al perioadei actuale din istoria națională.

Să ne mutăm mental în trecutul recent. În ultima oră din luna august 1986, în timp ce ieșea din golful Novorossiysk, vaporul de pasageri „Amiral Nahimov” s-a ciocnit de vasul „Piotr Vasev”. Un accident îngrozitor care, potrivit datelor oficiale, a luat viețile a 423 de persoane. S-a vorbit însă și de peste 500 de morți. Cei mai șocați au fost locuitorii orașelor sovietice situate pe coasta Mării Negre a URSS, în special Odessa, portul unde era înregistrat vaporul „Nahimov”. Această tragedie petrecută în luna august, alături de accidentul de la Centrala nucleară de la Cernobîl, care a avut loc în luna aprilie a aceluiași an, au contribuit în mare măsură la risipirea mitului privind superioritatea sistemului social sovietic, căruia îi mai rămăsese de trăit numai cinci ani.

Protestele de anul trecut de la Moscova au început, după cum se știe, în luna iulie. Cu toate acestea activitatea civică a atins apogeul pe 10 august, când pe Bulevardul Saharov a avut loc un miting cu participarea a mii de oameni – acest miting a devenit cea mai mare acțiune politică după discursurile opoziției din 2011-2013. De atunci Rusia se află într-o permanentă criză politică, deteminată de continua scădere a legitimității puterii. Și doar totul a început din cauza unui lucru minor: refuzul ferm de permite candidaților opoziției să ia parte la alegerile pentru Duma Moscovei.

Luna iulie a anului 2020 a oferit din nou Kremlinului o surpriză neplăcută. Arestarea guvernatorului regiunii Habarovsk, Serghei Furgal, a provocat în Orientul Îndepărtat Rus cea mai autentică indignare populară. Dacă aceste proteste au sau nu o importanță la nivelul întregii Rusii se va afla, cel mai probabil, nu mai devreme de luna august. Un singur lucru este deja clar încă de pe acum: frământările spontane pot izbucni practic oriunde și în orice moment. Iar puterea centrală va fi oferit neapărat un prilej pentru acest lucru.

Orice aventură politică externă poate avea, probabil, consecințele fatale. De exemplu, dorința de a trece la o ofensivă activă pe frontul belarus. Încercarea de a juca propriul joc în alegerile prezidențiale de la 9 august se va încheia, mai degrabă, cu un nou eșec rușinos al Moscovei oficiale. Pentru plăcerea deosebită a lui Aleksandr Lukașenko. Iar starea deplorabilă a relațiilor ruso-ucrainene reprezintă confirmarea corectă.

Orice autocrat încearcă prin toate mijloacele să convingă populația aflată în subordine de unicitatea puterii sale despotice. Aceste eforturi duc, de regulă, la faptul că cu timpul chiar acesta  începe să fie convins de propria unicitate. Treptat, totul începe să-i fie indiferent. Între timp, aproape fiecare dintre ei are în față propriul august fatal.