Am fi spus că vremurile de sălbăticie nu se vor întoarce curând, dar se pare că sunt personaje care tânjesc după ele. Istoria ne arată că etapele de distrugere a creditului sunt urmate de perioade extrem de convulsionate. Atunci apar conflictele majore, revoluţiile, războaiele civile, atomizarea societăţii şi chiar molime (Marea Ciumă de la 1348 a survenit la mai puţin de patru ani de la prăbuşirea băncilor florentine care a înjumătăţit masa monetară). Ştim că datoriile sunt escaladate la cer şi că o criză mare ne paşte, dar parcă ezităm să ne gândim cu uşurinţă la sânge pe străzi sau în tranşee. De aceea ne miră cu atât mai mult când chiar reprezentanţi ai oligarhiei politico-bancare vântură aiuritor vorbe despre oameni sfârtecaţi de-a dreptul. Au aflat şi românii la acest mijloc de iunie cine este Mirela Iovu.

Vicepreşedinta de la CEC Bank ar fi rămas anonimă pentru publicul larg, dacă nu s-ar fi rezit să vorbească despre soarta datornicilor care sucombau în sângeroasa antichitate romană: „Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numarul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau.“ Nu este destul că debitorii cu apa la gât nu mai ştiu cum să facă faţă plăţilor şi au nervii întinşi la maximum… Mai trebuie să vină cineva să le arate şi perspectiva întâlnirii cu călăul! Fanteziile cu debitori chinuiţi ale oficialilor singurei bănci de stat care lucrează cu publicul par a merge în crescendo. Acum trei ani şi câteva luni preşedintele Radu Graţian Gheţea se mulţumea numai să le zugrăvească românilor tabloul închisorii datornicilor: „Dacă ai primit ceva cu împrumut, trebuie să-l dai înapoi. Deci să nu-şi închipuie nimeni că poate scăpa de o datorie: fie face puşcărie, fie i se iau toate bunurile.“ Chiar nu ştim dacă este cazul ca bancherii să ridice primii sabia. Istoria este la fel de ofertantă în bancheri atârnaţi în spânzurători, aşa cum amintea acum trei ani, în plin scandal de manipulare a ratelor de dobândă, reputatul economist Nouriel Roubini. În acelaşi Ev Mediu în care doamna Iovu ne povesteşte cum datornicii erau puşi la stâlpul infamiei, norodul mai defila din când în când cu capetele cămătarilor în băţ. În criza de la 1720 nefericiţii care şi-au pierdut toţi banii în Franţa şi Anglia au luat cu asalt fortăreţele celor care i-au momit în cel mai mare balon speculativ al tuturor timpurilor, iar la criza bancară din Cinquecento, Savonarola le-a încins bancherilor, la Florenţa, nişte ruguri pe cinste.

Bancherii să nu uite ei înşişi un lucru! La efectul de pârghie cu care operează, ei înşişi sunt (cei mai) mari datornici. La câte credite proaste au dat, de unde îşi vor onora obligaţiile faţă de deponenţi?! În ce cotloane ar trebui să fugă precum şobolanii dacă lăsăm dăm frâu liber vremurilor de sălbăticie?! De capitalism nu au auzit? Acesta încurajează conversia datoriilor rele în equity prin asumarea creditului prost acordat deopotrivă de către creditor şi debitor. Primul îşi ia pierderea sau devine el însuşi falit, iar cel de-el doilea rămâne fără active şi cu dezonoarea, însă şi cu şansa de a o lua de la capăt. „Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse“, spune cu o nuanţă de regret Mirela Iovu trădând că se revendică de la regimul economic închistat al feudalismului şi nu de la capitalismul care digeră creditul deteriorat în condiţii de piaţă liberă. Bancherii înşişi s-au salvat în criza recentă prin intervenţia statelor sau prin lichiditatea abundentă pusă la dispoziţie de băncile centrale. Ce ar fi ca la următoarea criză, singura măsură a BNR pentru sistemul bancar să fie aceea de a publica adresele bancherilor şi de a pune un rastel de furci în curtea băncii spre a se servi deponenţii furioşi?! Aaa, am uitat: faliţii erau tăiaţi în bucăţi… Deci şi topoare…

 

ADRIAN PANAITE,
redactor Capital

Te-ar putea interesa și: