Comentatorii de serviciu la palat

La fel și cu protestul din prezent, împotriva căruia a fost lansat întregul arsenal de acuzații standard. În primul rând, cele mai elementare și banale acuzații: că este plătit, cumpărat, fără căpătâi, organizat de partid, în căutarea violenței, extremist, instigat de forțele întunecate care vor să „rupă” statul.

Când toate acestea nu au ajutat, comentatorii de serviciu de la palat, care colindă studiourile de televiziune de dimineață până seara, au venit cu argumente mai complexe și, ca să zic așa, „sofisticate”. Sunt la fel de false, dar mult mai insidioase și înșelătoare. În acest scop, ele sunt chiar voalate sub formă de complimente și un ușor flirt cu protestatarii.

Cei mai mulți dintre ei, vedeți, au fost foarte simpatici, inteligenți, educați. Aveau chiar dreptate cu privire la unele lucruri (fiecare dintre comentatorii de la curte subliniază obligatoriu că are prieteni printre protestatari), dar erau puțin naivi. Ceea ce a dus la unele puncte slabe, care i-au împiedicat foarte mult și au pus în discuție sensul protestului.

Nu știu ce vor?

De exemplu: ei nu au și nu pot formula cerințe clare și concrete, nu pot oferi niște reprezentanți și lideri proprii. Adică vor o schimbare, dar nu știu ce fel de schimbare, așa că nu există niciun fel de dialog cu ei. Și ar fi atât de frumos dacă ar fi existat o asemenea cale.

Cu toate acestea, adevărul este altul: acest protest are de fapt cele mai pure, clare, mai concrete și lipsite de ambiguitate cereri posibile. Se poate spune chiar că nu a existat niciodată un protest atât de bine țintit. El a luat în colimator modelul statului acaparat, în persoana creatorilor și deținătorilor acestuia și nu dorește să-și abată atenția de la înlăturare ca fiind primul pas obligatoriu către demontarea acestui model.

Protestatarii știu foarte bine că eliberarea instituțiilor nu se încheie, ci începe cu demisiile pe care ei le cer. Dar încercarea de a concretiza încă de pe acum un program detaliat pentru următorii pași doar le-ar împărți și le-ar disipa energia. De aceea, ei nu au nevoie de lideri și reprezentare. Pentru acest rol vor trebui să concureze partidele politice la următoarele alegeri – cu strategiile și programele lor.

Pentru guvern, toate aceste aspecte sunt foarte incomode. Pentru că nu are de ce să prindă pentru a demara negocieri la scară mică cu cei de la protest, pentru a îl diviza și a îl rupe. Nu ai cum și cu ce să cumperi un asemenea protest, ceea ce este, evident, foarte neplăcut.

Cine va beneficia?

Cealaltă critică modernă la adresa protestului este că unii încearcă să profite de el pentru a apărea (sau a se întoarce) după aceea pe terenul politic curățat de el. Cei care fac aceste acuzații se îngrijorează că astfel, în loc să se îmbunătățească, lucrurile s-ar putea agrava în Bulgaria. Dar pericolul de a profita de cineva există inevitabil la fiecare protest și, în general, la fiecare acțiune pe scena publică.

Acest pericol nu depinde de voința protestatarilor. Dacă omul se îngrijorează prea mult, nu ar trebui să facă niciodată nimic. Deci, astfel de avertismente descurajante funcționează de fapt în favoarea statu-quo-ului. Iar protestul propriu-zis le răspunde destul de clar: cu afișe de genul “Nu suntem cu Radev. Nu suntem cu Ninova. Nu suntem cu Bojkov”; prin faptul că Radev își rostește discursurile revoluționare doar în fața camerelor de televiziune și pentru o mână de oameni; cu faptul că Ninova este huiduită pe stradă și poate vorbi doar la televizor și de la tribuna parlamentului.

Despre sensul unui protest

„Slăbiciunile” simpaticilor dar „naivilor” protestatari sunt de fapt punctele lor forte. De aceea, aceștia nu acordă prea multă atenție reproșurilor comentatorilor de serviciu de la curte. Și chiar îi iau în râs. La fel cum râd și de cei pe ale căror demisii le așteaptă.

Nu știu dacă această forță va fi suficientă pentru ca protestul să aibă succes. Știu însă că succesul este ceva mai complex, care nu se măsoară doar prin demisiile depuse sau (temporar) nedepuse. Și cred că nimic nu este în zadar. Uneori, succesul nu este vizibil imediat, ci vine mai târziu, când protestele s-au încheiat demult. Deoarece maturizarea societății pentru schimbare nu este un act singular, ci un proces lung și dureros.