Împreună pentru Albania!
Camera de Comerț și Industrie a României se alătură campaniei de solidaritate cu statul albanez, grav afectat în urma seriilor de cutremure de la sfârșitul lunii noiembrie a.c., și face un apel către întreg mediul de afaceri din România de a se implica prin donarea de ajutoare materiale sau bănești, atât de necesare reconstrucției Albaniei.
România a fost printre primele țări care s-a implicat în sprijinirea Albaniei imediat după cutremurul din 28 noiembrie, oferind atât suport tehnic, prin deplasarea unei echipe formată 54 de pompieri, instruiți pentru căutare și salvare, cât și sprijin umanitar, un număr de două aeronave militare, încărcate cu bunuri de strictă necesitate (corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele și cearșafuri), decolând pe data de 1 Decembrie către Tirana.
Camera de Comerț și Industrie a României, cu ajutorul Ambasadei Albaniei la București, pune la dispoziția mediului de afaceri portalul online, creat de către guvernul albanez, prin care se pot face donații financiare sau materiale într-un mod foarte simplu si eficient.
Portalul online, care poate fi accesat la adresa: https://e-albania.al/donate/, oferă posibilitatea antreprenorilor români de a dona atât sume de bani, cât și produse alimentare, haine sau jucării pentru copii sau de a adopta una dintre familiile albaneze afectate de cutremur.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





