După cum se dovedește din nou, națiunile nu sunt piese pe o tablă de șah. Și nu au, așa cum și-au imaginat unii, interese eterne sau orientări geopolitice permanente, motivații fixe sau obiective previzibile. Pentru că nici oamenii nu reacționează întotdeauna așa cum ar trebui.

Nimeni din cei care analizau până mai ieri un război în Ucraina nu și-ar fi imaginat că acest curaj al președintelui ucrainean și apelurile sale emoționante la suveranitate și democrație ar putea da peste cap calculele miniștrilor de externe, directorilor de bănci, oamenilor de afaceri și oamenilor obișnuiți. Și mai puțini și-au imaginat că aparițiile sinistre la TV ale președintelui rus și ordinele sale brutale ar putea modifica, în doar câteva zile, percepțiile internaționale despre Rusia, subliniază The Atlantic.

Cu Putin nu mai poți face afaceri

Și totuși, iată că aceste lucruri se întâmplă. Curajul lui Zelenski i-a emoționat pe oameni, chiar și pe șefii companiilor petroliere sau pe diplomații plictisiți, obișnuiți cu declarații sforăitoare.

Declamațiile paranoice ale lui Vladimir Putin i-au înspăimântat chiar și pe cei care, cu câteva zile în urmă, îi lăudau „înțelepciunea”. Putin nu este omul cu care poți face afaceri, așa cum, în mod eronat, credeau mulți de la Berlin, Paris, Londra și Washington; este un dictator cu sânge rece, bucuros să ucidă sute de mii de oameni și să-și sărăcească națiunea dacă e nevoie de asta pentru a rămâne la putere.

Să luăm ca exemplu Germania, o națiune care și-a petrecut ultimii 80 de ani definindu-și interesul național în termeni pur economici. Dacă guvernul unui stat unde germanii cumpărau și vindeau mărfuri era unul represiv, nu era treaba nemților. Fosta cancelară Angela Merkel, deși a pedalat mult timp pe sprijinirea valorilor liberale și democratice, de fapt era mult mai preocupată de crearea unor condiții bune pentru oamenii de afaceri germani, indiferent unde își desfășurau activitatea. Această atitudine de ”cea mai mare economie” a Europei i-a infectat națiunea.

Recent, am participat la o emisiune găzduită de o televiziune germană, împreună cu trei politicieni din această țară care afirmau că, în ciuda miilor de trupe și vehicule blindate masate la granițele Ucrainei, singura soluție posibilă este dialogul.

Întoarcerea de 180 de grade a Germaniei

După invazia Ucrainei, într-un discurs de 30 de minute, cancelarul german Olaf Scholz a dat uitării aceste afirmații, susținând că Germania are nevoie de „avioane care zboară, nave care navighează și soldați echipați optim pentru misiunile lor”. Guvernul german a făcut astfel o întoarcere de 180 de grade, anunțând că va trimite arme în Ucraina: 1.000 de arme antitanc și 500 de rachete Stinger.

Aceasta este o schimbare fundamentală: în cele din urmă, nemții au înțeles că lecția istoriei nu este aceea că Germania trebuie să rămână pentru totdeauna pacifistă. Lecția istoriei este că Germania trebuie să apere democrația și să lupte cu versiunea modernă a fascismului în Europa.

Nemții nu sunt singurii care s-au schimbat. În toată Europa, oamenii își dau seama că trăiesc pe un continent în care războiul în propriile țări nu mai e ceva imposibil. Platitudinile despre „unitate” și „solidaritate” europeană încep să aibă un anumit sens, alături de „politica externă comună”, o expresie care, în Uniunea Europeană, a fost mai mult ficțiune.

Teoretic, UE are un purtător de cuvânt pentru politica externă, dar în practică liderii europeni au încredințat această misiune unor oameni care știu puține despre Rusia și a căror poziție, atunci când Rusia calcă-n străchini, este întotdeauna sintetizată sub forma unei „îngrijorări profunde”.

Federica Mogherini, care a deținut în trecut funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, era mai interesată de relațiile UE cu Cuba, decât cu Kievul. Actualul deținător al acestui post, Josep Borrell, a fost surprins anul trecut că Rusia l-a tratat cu dispreț.

Acum, brusc, totul s-a schimbat

„Îngrijorarea profundă” a fost transformată în acțiune reală. La mai puțin de o săptămână de la invazie, UE nu numai că a anunțat sancțiuni dure asupra băncilor, companiilor și persoanelor din Rusia, sancțiuni care îi vor afecta și pe europeni, dar a oferit și ajutor militar de 500 de milioane de dolari Ucrainei. Din Franța și până în Finlanda, țările trimit și arme și aplică propriile sancțiuni.

Europenii au renunțat, brusc, la unele îndoieli cu privire la apartenența Ucrainei la instituțiile europene. Parlamentul European nu doar că i-a cerut lui Zelenski să i se adreseze, prin video, dar l-a și ovaționat minute-n șir. Europarlamentarii au votat pentru a accepta cererea sa de aderare a Ucrainei la UE.

Aderarea la UE este un proces lung și nu va avea loc imediat, chiar dacă Ucraina va ieși cu bine din acest conflict.

Dar Ucraina nu va mai fi niciodată la fel. Evenimentele se succed atât de rapid, încât nimeni nu poate spune ce se va întâmpla în continuare.

Cu siguranță însă evenimentele din aceste ultime zile au schimbat nu numai percepția lumii despre Ucraina, ci și percepția ucrainenilor despre ei înșiși. În perioada premergătoare acestui război, discuțiile de la Washington și Berlin s-a concentrat doar pe Putin și Biden, Serghei Lavrov și Antony Blinken, NATO și Rusia. Adică subiecte mari pentru țări mari. În aceste discuții, Ucraina nu era decât „un stat-tampon, de o importanță strategică enormă pentru Rusia”.

Dar ucrainenii s-au pus în epicentrul acestei povești, iar lumea întreagă le cunoaște acum povestea.

Chiar dacă totul se va termina prost, chiar dacă va exista mai multă vărsare de sânge, fiecare ucrainean care a trăit aceste momente își va aminti mereu cum a încercat să reziste, cu orice mijloace, iar asta va conta pentru deceniile următoare.

Dar cum rămâne cu Rusia?

Este condamnată pe vecie să fie un stat revanșard, un fost imperiu care nu visează decât să-și redobândească puterea? Această națiune imensă, complicată și paradoxală trebuie să fie condusă mereu, cu cruzime, de elite care vor să facă avere sau să-și asuprească poporul? Conducătorii ruși vor visa mereu doar cum să cucerească?

Milioane de ruși știu deja că Putin a invadat o țară vecină, pe care ei nu o consideră inamic. Dar ce se va întâmpla dacă rușii ar putea vedea aceleași imagini din ultimele zile pe care le vedem noi și dacă prețul acestor violențe fără rost vor deveni tangibile și pentru ei?

Lipsa de popularitate a acestui război va crește și, pe măsură ce devine mai mare, cealaltă Rusie, Rusia diferită care a fost întotdeauna acolo, va spori și ea. Rușii care au ieșit pe străzi în 1991 pentru a aplauda destrămarea URSS, rușii care au protestat împotriva alegerilor false din 2011, rușii care au protestat împotriva arestării lui Navalnîi, rușii, bogați și săraci, care nu vor ca țara lor să fie un imperiu malefic. Și poate că numărul lor va crește suficient de mult pentru a conta la un moment dat.