Impactul creșterii salariului minim la 1250 de lei în 5 puncte
Vice-preşedintele PNL şi deputatul Andreea Paul a realizat o analiză privind impactul creşterii salariului minim, pe care o redăm integral în rândurile de mai jos:
Salariul minim va crește la 1250 lei din luna mai 2016. Această decizie a guvernului Cioloș înțeleg că este rezultatul negocierilor cu patronatele și cu sindicatele. Este cea mai mare creștere a salariului minim din România, cu 200 de lei pe lună față de prezent, într-o perioadă atât de scurtă de timp, de sub un an. Pornim de la următoarea realitate:
– lucrăm cel mai mult, dar avem cea mai mică productivitate a muncii în UE;
– generăm a doua cea mai mare economie subterană și avem cea mai ridicată rată a sărăciei în rândul salariaților.
Voi face o scurtă analiză de impact a acestei decizii în 5 puncte:
1. Din perspectiva angajatului, creșterea salariului minim cu 20% va conduce la diminuarea riscului de sărăcie și la un stimulent mai mic de a lucra la negru, adică în sectorul neoficial. Va fi în schimb obligat să-și crească productivitatea pentru a nu-și pierde locul de muncă.
2. Din perspectiva angajatorului această creștere a salariului minim va conduce pe termen scurt la o scădere a economiei informale, dar pe termen lung este probabilă o creștere a economiei subterane având în vedere că firmele vor căuta modalități alternative de a evaziona. Pentru anul 2016 simulările macroeconomice indică diminuarea cu sub 100 de mii a locurilor de muncă actuale disponibile.
3. Din perspectiva bugetului țării general consolidat impactul acestei decizii va fi net pozitiv, adică se vor încasa mai mulți bani decât se cheltuie cu aproape 70 de milioane de lei. Tei sferturi din beneficiul net pozitiv vine din încasările mai mari la bugetul asigurărilor sociale. Bugetele locale vor fi în schimb lovite de un impact negativ net de peste 8 milioane de lei.
4. Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern vorbește despre 1,13 milioane de salariați ca beneficiari ai acestei decizii. În realitate, numărul beneficiarilor este semnificativ mai mare, peste dublu doar în cazul salariaților. De ce? Pentru ca nu au luat în calcul salariații part-time ale căror venituri salariale se raportează în funcție de numărul de ore lucrate tot la salariul minim de baza brut în plata și nici angajații ale căror venituri se majorează proporțional cu nivelul salariului minim în funcție de legile în vigoare sau de deciziile antreprenorilor din sectorul privat. Apoi, anul viitor salariul mediu pe economie va crește semnificativ și toți pensionarii vor beneficia în anul 2017 de indexarea pensiilor cu rata inflației la care se adaugă jumătate din creșterea salariului mediu real pe economie în anul 2016.
5. Ponderea salariului minim brut în plata în salariul mediu pe economie va fi de circa 47% în anul 2016, față de 41% în anul 2015. Vom fi aproape de țări precum Luxemburg sau Franța, dar mult peste nivelul acestor proporții din Marea Britanie sau Olanda.
Citiți mai multe despre salariul minim
Scrisoare deschisă a economiştilor: Salariul minim este distructiv, prohibitiv şi antisocial
Câți români primesc salariul minim pe economie
Cât este salariul minim în ţările din Europa
Ce înseamnă pentru angajatori majorarea salariului minim la 1.250 de lei





M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





