Impact a vândut în T1 case şi terenuri de 1,7 mil. euro
Impact Developer & Contractor a anunţat că, în primul trimestru al acestui an, a vândut 45 de unităţi locative şi loturi de teren care însumează circa 700 mp, valoarea totală a contractelor semnate fiind de peste 7 milioane lei (circa 1,7 mil. euro), se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
În aceeşi perioadă au fost realizate studii de prefezabilitate pentru realizarea unor proiecte pe zona de divertisment, IT&C şi medical, pe terenurile deţinute de companie în Bucureşti. Proiectele au fost prezentate investitorilor în cadrul mai multor evenimente specializate şi discuţii bilaterale purtate.
La date de 30 aprilie 2011 creditele companiei au ajuns sub 25 milioane euro , ceea ce conduce la o rată a datoriei de circa 28%, calculată ca raport între total datorii şi total active. Tot la sfârşitul lunii trecut, a fost admis definitiv şi irevocabil şi recursul Impact împotriva procedurii de deschidere a insolvenţei admisă în luna iulie 2010.

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





