„În ultima perioadă am purtat discuţii cu o serie de investitori interesaţi de plasamente pe piaţa locală şi pot să spun că sunt şi alte fonduri de pensii care se uită la România, în afară de Ivanhoé Cambridge“, a declarat Robert Miklo, director asociat în cadrul departamentului de investiţii al Colliers International.

Brokerii de la Colliers au asistat grupul austriac CA Immo în vânzarea unui portofoliu de active industriale către grupul P3, controlat de americanii de la TPG Capital şi de Ivanhoé Cambridge, tranzacţie care la nivel local a cuprins proiectul Europolis Logistic Park şi a fost evaluată la peste 100 mil. euro.

Miklo spune că lichiditatea este principala îngrijorare a investitorilor care se uită la România. „O altă problemă sunt proprietăţile de 100-200 mil. euro pe care aceştia le vizează şi care, în România, sunt destul de puţine. Totuşi, chiar dacă am avea asemenea active, ar exista problema valorificării lor ulterioare“, subliniază directorul Colliers.

Contextul favorabil în care se regășește piața de real estate astăzi, la începutul unui nou ciclu de dezvoltare, va mai continua în următorii 2-3 ani, ceea ce va genera oportunități prin prisma fluxurilor globale de capital aflate în căutarea de noi proiecte de investiții imobiliare, consideră consultanţii companiei.   

“Cât va dura acest nou ciclu de piață? Aceasta este preocuparea principală a majorității jucătorilor, în contextul în care asistăm acum la un avânt la pieței, pe care putem și trebuie să îl valorificăm. Premisele pentru ca acest ciclu de piață să fie unul de durată –  minimum 10-12 ani – par totuși să fie mai bune comparativ cu ultima decadă, dacă luăm în calcul precauția din partea băncilor și numărul limitat de dezvoltări oportuniste. Creșterea sau extinderile de pe segmentul corporate se poate traduce printr-o creștere în viitor a puterii de cumpărare, care va da, mai departe, un impuls pieței de retail și segmentului rezidențial. Nu în ultimul rând, cererea pentru spații industriale și-a revenit și estimăm extinderi considerabile pe segmentul logistic în acest an”, susţine Ilinca Păun, managing director Colliers International Romania.

Activitatea tranzacțională a crescut de patru ori anul trecut, volumul total al investițiior din România atingând 1,2 miliarde euro, al doilea cel mai ridicat volum din istoria pieţei imobiliare româneşti, fiind depăşit doar de anul de „boom“ 2007, când s-au înregistrat tranzacţii cu proprietăţi comerciale în valoare de 1,5 mld. euro.