Cora Bacău va fi cel de-al nouălea hipermarket din rețea, alături de cele trei magazine de la București și cele cinci din provincie (Cluj Napoca, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Constanța și Arad). Până la sfârșitul anului, Cora România va mai deschide un magazin la București, pe șoseaua Alexandriei. În total, au fost create circa 900 de locuri de muncă, iar investiţia ajunge la 60 de milioane de euro.

Astfel, pâ­nă la finele anu­lui, nu­mă­rul de angajaţi al com­pa­niei va depăşi 4.500 de per­soane, în condiţiile în care la finele lui 2011 erau în jur de 3.600.

În 2013, sunt programate alte două deschideri, la Slobozia și Constanța.

Philippe Lejeune, directorul general al Cora România, speră la o creștere organică a vânzărilor de 4-5%, în 2012. Cora se aştepta în 2011 o creştere a cifrei de afaceri cu 3%, comparativ cu nivelul de 328 milioane euro din 2010.

De altfel, Cora nu este singurul retailer care deschide un nou magazin în Bucureşti. Cu noile hinugurări programate în următoarele săptămâni şi de Kaufland şi Auchan, numărul hipermarketurilor din Bucureşti va creşte la 23.