Spotless Group operează în principal în zona aditivilor pentru spălate (prespălare, îndepărtarea petelor, înălbitori), insecticide şi produse pentru îngrijirea locuinţei din Europa de Vest. Printre mărcile fruntaşe ale companiei se numără Eau Ecarlate, Dylon, Grey şi Catch. În anul fiscal 2013 compania a generat vânzări de aproximativ 280 milioane euro. Spotless Group deţine poziţii de top pe pieţele mature din Europa, precum Franţa, Italia, Spania, Benelux şi Marea Britanie şi are 470 angajaţi.

“Această achiziţie face parte din strategia globală Henkel de a investi selectiv în categorii atractive pe pieţele mature“, a declarat Kasper Rorsted, CEO-ul Henkel. “Prin achiziţionarea Spotless Group, ne întărim poziţia pe piaţă şi intrăm pe segmentele de piaţă cu profitabilitate ridicată. Tranzacţia va fi imediat reflectată în câştiguri.”

“Mărcile şi tehnologiile de prim rang ale Grupului Spotless se încadrează perfect în portofoliul nostru, atât în ceea ce priveşte segmentele de preţ, cât şi ca acoperire geografică şi, în plus, ne oferă un enorm potenţial pentru creşterea viitoare,” explică Bruno Piacenza, vicepreşidinte executiv şi conducătorul diviziei Henkel Laundry & Home Care.

Achiziţia va fi supusă spre aprobarea autorităţilor antitrust şi este de aşteptat să fie încheiată cel târziu în primul trimestru al anului 2015.