Haosul din sistemul public

Un participant la cursul Economia pe înțelesul tuturor ne-a rugat să explicăm de ce birocrația din Norvegia sau Franța merge mai bine decât cea din România, dat fiind că argumentele imposibilității calculului economic și al stimulentelor perverse oricum se aplică în cazul oricărui sector public.

Și așa mi-am amintit de cartea lui Albert Hirschman, Exit, Voice and Loyalty, unde autorul arată cum reacționează publicul în fața abuzurilor unor organizații. Mi-am amintit și de chestiunea „deficitului democratic“ cu care se confruntă marile organizații politice. Și, mai cu seamă, am realizat că haosul din sectorul public nu este uniform distribuit – mai precis, că în România anumite segmente ale administrației publice par să fie relativ mai „raționale“ decât altele. Este clar că problema fundamentală a sectorului public este absența proprietății private și, de aici, lipsa stimulentelor de a conserva resursele, de a răspunde adecvat clienților, de a-ți da silința la muncă, de a nu fura; plus lipsa posibilității de a aloca rațional resursele, către beneficiarii care le apreciază cel mai mult – problema alocării fiind rezolvată pur și simplu prin decizia arbitrară a „dictatorului“ (a șefului organizației), alocarea reflectând de fapt preferințele unei singure persoane. 

De exemplu, toți cei care au intrat într-o Direcție de Taxe și Impozite cred că au remarcat că funcționarii de acolo sunt destul de ocupați, cu dosare până peste cap. La fel la DRPCIV, unde schimbăm permisul sau înmatriculăm mașinile: funcționarii par să lucreze, nu să tragă chiulul, și totul seamănă cu activitatea dintr-o fabrică bine organizată. În schimb în școli domnește haosul, fiecare profesor este Dumnezeu, deciziile de notare sunt arbitrare și foarte variate. La fel în spitale, unde noaptea câte o asistentă de gardă se duce la culcare și uite așa ia foc spitalul… La fel în judecătorii, unde noianul de decizii greșite îi duce la exasperare pe oamenii care își caută dreptatea. Am interacționat recent cu o agenție de reglementare și experiența a fost foarte proastă. Discreția cu care se iau decizii, lipsa oricărei justificări rezonabile, în general bătaia de joc cu care este tratat cetățeanul – toate acestea sunt colosale. Prin comparație, mi se pare că sistemul de urgență 112 funcționează foarte bine. Ce separă aceste sisteme? Ce le diferențiază? Interacțiunea cu publicul este un aspect. La Taxe și Impozite se stă la coadă, la fel la schimbarea permisului. Dacă lumea ar fi tratată abuziv atunci s-ar revolta imediat. Vă amintiți probabil ce scandal a fost când un politician a sărit coada. Cu totul altfel stau lucrurile într-o autoritate de reglementare, cu care interacționează doar un număr mic de persoane. Aici starea de subordonare în care se află cetățeanul față de birocrat este evidentă și, probabil, corupția defensivă este năucitoare. În aceste sisteme se aplică exact opusul dictonului „Clientul nostru, stăpânul nostru“.

Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul sitelui 
bogdanglavan.ro