Haos la granița României! Se fac controale riguroase. Autoritățile, în alertă maximă

Haos la granița României! Se fac controale riguroase. Autoritățile, în alertă maximă
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 iulie 2020, 20:03

Este haos la granița României. S-au format cozi de peste 10 kilometri. Autoritățile fac verificări riguroase. Românii care se întorc în țară trebuie să fie pregătiți.

Purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Alina Cocoru explică situația de la graniță. Potrivit acesteia, TIR-urile care aşteaptă ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, au format o coadă de peste zece kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu.

În ceea ce privește timpul de așteptare pentru efectuarea controlului la frontieră, acesta este de aproape 3 ore.

Motivul pentru care s-a ajuns într-o astfel de situație în reprezintă verificările făcute de autoritățile bulgare cu privire la amenzile rutiere aplicate în această țară.

„În ultimele 24 de ore s-au prezentat la ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, un număr de 1.189 de camioane şi 938 camioane pe sensul de intrare în ţară. Timpul de aşteptare este ridicat. Această situaţie este determinată de prezenţa unui număr mare de mijloace de transport marfă la controlul de frontieră coroborat cu faptul că autorităţile bulgare verifică dacă şoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul Republicii Bulgaria, iar pe partea bulgară a podului au avut loc lucrări la covorul asfaltic”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Alina Cocoru.

Cât au de așteptat românii cu mașini

Totodată, la ieşirea din România circulaţia se efectuează pe cinci artere şi TIR-urile au de aşteptat 160 de minute până la efectuarea controlului de frontieră, iar la intrarea în ţară circulaţia se desfăşoară pe şase artere şi TIR-urile au de aşteptat aproximativ 50 de minute pentru trecerea frontierei.

În ceea îi privește pe românii cu autoturisme, în acest caz, timpul de aşteptare la controlul de frontieră este de 30 de minute atât la intrarea în România cât şi la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, iar circulaţia se face pe patru, respectiv trei artere.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.