Halep a rămas singura româncă la Melbourne. Sorana Cîrstea, eliminată prematur
Sorana Cîrstea a fost eliminată prematur în competiția de la Australian Open, încă din turul doi al turneului, fiind învinsă de o jucătoare americană în vârstă de 15 ani. Deși diferența de puncte câștigate a fost mică între cele două, americanca s-a impus datorită numărului mai mare de mingi direct câştigătoare.
Românca Sorana Cîrstea a fost învinsă de tânăra jucătoare americană Cori Gauff cu 4-6, 6-3, 7-5, miercuri, la Melbourne, în runda a doua a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Gauff (67 WTA), în vârstă de 15 ani, care în primul tur trecuse de ”veterana” Venus Williams (39 ani), a obţinut victoria după două ore şi 6 minute de joc.
Cîrstea (29 ani, 74 WTA) a condus cu 3-0 în decisiv, dar apoi a fost egalată, 3-3, a mai avut 4-3 şi 5-4, însă Gauff a luat ultimele trei ghemuri ale întâlnirii, informează Agerpres.
Diferență mică de puncte
Sorana Cîrstea a avut 5 aşi şi 3 duble greşeli, iar Gauff 2 aşi şi 9 duble greşeli, diferenţa de puncte fiind una mică, 94 americanca şi 92 românca.
Gauff a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 30-23, dar şi mai multe erori neforţate, 39-31.
Cîrstea va primi un cec de 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA.
Pe tabloul feminin de simplu a mai rămas o româncă, Simona Halep, a patra favorită, care va juca joi în turul secund contra britanicei Harriet Dart.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




