Guvernul te lasă fără asigurare de sănătate. Avertisment pentru părinți: Trebuie să plătești 2.430 lei la CNAS
SURSA FOTO: Dreamstime - Părinți, bebeluș
Avertisment pentru părinți. Guvernul României intenționează să elimine o serie de scutiri de la plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate (CASS), conform unui nou pachet de măsuri de austeritate anunțat de premierul Ilie Bolojan.
Una dintre cele mai controversate propuneri pentru părinți îi vizează pe cei aflați în concediu de creștere și îngrijire copil, care până în prezent beneficiau de asigurare de sănătate fără a achita această contribuție.
Dacă proiectul este adoptat, aceștia vor trebui să plătească anual suma de 2.430 de lei pentru a-și menține statutul de asigurat.
Guvernul a pregătit o nouă lovitură pentru părinți
Până în acest moment, mai multe categorii de persoane erau exceptate de la plata contribuției CASS, printre care:
- soțul, soția sau părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
- persoane persecutate politic sau etnic în perioada regimului comunist, inclusiv veteranii de război, deportații și cei condamnați politic;
- beneficiarii de indemnizație de șomaj sau alte forme de sprijin din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului sau în concediu de acomodare pentru adopție;
- beneficiarii venitului minim de incluziune;
- personalul monahal al cultelor religioase recunoscute;
- bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, cu excepția celor diagnosticați cu afecțiuni oncologice.
Conform proiectului, toate aceste categorii – cu excepția bolnavilor de cancer – vor trebui să achite contribuția de 10% la CASS pentru a beneficia în continuare de servicii medicale în cadrul sistemului public, conform informațiilor publicate de Totul despre Mame.

Cei care nu vor mai fi considerați asigurați trebuie să plătească 2.430 de lei
Cei care nu vor mai fi considerați asigurați vor putea totuși să-și recâștige acest statut prin depunerea unei declarații la Casa de Asigurări de Sănătate (CNAS) și plata unei contribuții anuale calculate la nivelul a șase salarii minime pe economie, în prezent echivalentă cu 2.430 de lei.
Aceasta este aceeași procedură aplicată și în cazul persoanelor neasigurate care doresc să obțină o asigurare opțională.
Măsura riscă să afecteze semnificativ accesul la servicii de sănătate pentru mii de persoane aflate în situații vulnerabile
Măsura se înscrie într-un plan mai amplu al Guvernului de a reduce cheltuielile publice și de a mări gradul de colectare la bugetul de stat, dar riscă să afecteze semnificativ accesul la servicii de sănătate pentru mii de persoane aflate în situații vulnerabile, inclusiv părinți aflați în concediu de îngrijire copil.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





