Guvernul menține înghețate tarifele decontate de CNAS în 2025

Guvernul menține înghețate tarifele decontate de CNAS în 2025

SURSA FOTO: Dreamstime - analize medicale

Publicat de Iulian Luca la 3 februarie 2025, 08:59

Medicii critică decizia Guvernului de a menține înghețate tarifele decontate de CNAS pentru serviciile medicale în medicina de familie și ambulatoriul de specialitate. Măsura a fost aprobată vineri de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.

Guvernul menține înghețate tarifele decontate de CNAS în 2025

Guvernul a decis să păstreze, în 2025, aceleași tarife decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru serviciile medicale oferite în medicina de familie și ambulatoriul de specialitate. Măsura este prevăzută într-o hotărâre aprobată vineri și publicată în Monitorul Oficial.

Decizia a fost criticată de Colegiul Medicilor din România (CMR), care a transmis că nu a fost consultat în legătură cu aceste tarife și a exprimat îngrijorări privind impactul asupra sistemului medical. De asemenea, Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă a reacționat negativ, solicitând majorarea valorii punctului per serviciu medical în medicina de ambulatoriu de la 5 lei la 8 lei.

Hotărârea de guvern (HG nr. 24/2025), care modifică și completează HG nr. 521/2023, menține valorile punctelor „per capita” și pe serviciu medical la nivelul ultimului trimestru din 2024.

Astfel, în asistența medicală primară, valoarea punctului per capita rămâne la 12 lei, iar valoarea punctului pe serviciu la 8 lei. În ambulatoriul de specialitate pentru specialități clinice, valoarea punctului pe serviciu medical se menține la 5 lei, aceasta fiind majorată de la 4,5 lei în octombrie anul trecut.

„Pentru anul 2025, valorile garantate ale punctelor «per capita» şi pe serviciu medical (…) se menţin la nivelul valabil în trimestrul IV al anului 2024”, prevede hotărârea de guvern.

CNAS card de sanatate
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Medicii contestă lipsa consultărilor și cer majorări

Potrivit comunicatului transmis de Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă, reprezentanții acestuia au subliniat că alocarea bugetară pentru acest sector a fost crescută cu doar 10,81%, acoperind strict creșterea organică determinată de numărul mai mare de furnizori de servicii medicale contractați.

„Alocarea este acum, însă, de 4,12 milioane lei faţă de 3,7 milioane lei pe 2024, adică o majorare de doar 10,81%, care acoperă strict creşterea organică data de creşterea numărului de servicii prin intrarea în contract a noilor furnizori”, a transmis patronatul.

În luna octombrie 2024, Colegiul Medicilor din România a criticat proiectul inițial, menționând că prelungirea contractelor pentru trimestrul I al anului 2025 nu a fost negociată cu reprezentanții organizației și că menținerea valorilor actuale ale punctelor ar putea afecta grav activitatea medicilor din medicina de familie și ambulatoriul de specialitate.

Reprezentanții Patronatului Medicilor Specialiști cu Practică Independentă au subliniat că această majorare este insuficientă și nu acoperă costurile reale ale serviciilor medicale prestate în ambulatoriu. Aceștia au precizat că medicii specialiști din ambulatoriu sunt tratați cu aceeași lipsă de considerație, deși asigură o parte importantă din serviciile medicale pentru pacienți.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.