Guvernul a aprobat miercuri acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 300 milioane euro, destinat politicilor de dezvoltare, potrivit MFP, care estimează că banii vor fi utilizaţi până la sfârşitul lunii septembrie.

Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind ratificarea acordului.

Acordul de împrumut dintre România şi BIRD, parte a grupului Băncii Mondiale (BM), a fost semnat la 1 septembrie de către ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi reprezentantul Băncii Mondiale la Bucureşti, Benoît Blarel.

Împrumutul aprobat pe 16 iulie de Consiliul Directorilor al Băncii Mondiale face parte dintr-o program propus de împrumuturi pentru politici de dezvoltare, format dintre trei părţi, şi constituie cel mai important element al implicării propuse pentru Banca Mondială în România, incluse în Parteneriatul de Ţară pentru perioada 2009-2013.

În cadrul pachetului de finanţare externă, cele trei împrumuturi de la BM, în valoare totală de un miliard de euro, sunt ataşate unui pachet de reforme în domeniul sectorului public, inclusiv educaţie şi sănătate, reforme în domeniul protecţiei sociale şi în sectorul financiar.

Al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare ar putea fi aprobat de Consiliul directorilor până la sfârşitul anului 2009, iar cel de-al treilea în primul semestru din 2010.

Creditele fac parte din acordul de finanţare externă de aproape 20 de miliarde de euro încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE), BM şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Autorităţile române au convenit, în martie, cu Fondul Monetar Internaţional asupra unui acord stand-by, pe 24 de luni, de 12,95 miliarde euro. Acordul a fost aprobat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington în 4 mai, iar prima tranşă a finanţării, de circa cinci miliarde euro, a fost disponibilă imediat şi a intrat în rezervele Băncii Naţionale a României.

Fondurile pe care România le va primi de la Comisia Europeană, respectiv cinci miliarde de euro, şi Banca Mondială (un miliard de euro) sunt administrate de Ministerul Finanţelor şi vor intra în trezoreria statului.

Prima tranşă de la Comisia Europeană, de 1,5 miliarde euro, a intrat în conturile Trezoreriei statului la finele lunii iulie.