Guvernul de la București a aprobat bugetul pentru 2023

În cadrul ședinței de guvern de joi, 8 decembrie 2022, a fost aprobat bugetul pentru 2023. Premierul României, Nicolae Ciucă, a explicat că aproape toate ministerele au un buget mai mare decât în 2022. Potrivit spuselor sale, bugetul pentru noul an este „realist și echilibrat, ținând cont de întreg contextul de securitate și contextul economic”.

Acesta a anunțat, totodată, că pachetul de măsuri de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi la gaze naturale va continua întrucât „avem nevoie în continuare să protejăm cetăţenii de creştere preţurilor şi efectele crizei energetice”.

„Vom continua programele de susţinere economică, vom continua programele de susţinere a investiţiilor private şi publice şi, de asemenea, vom continua să avem în lista de priorităţi menţinerea locurilor de muncă şi protejarea cetăţenilor de efectele creşterii preţurilor şi desigur de efectele creşterii inflaţiei. Venim, de asemenea, cu noi măsuri pentru susţinerea persoanelor vulnerabile. Toate acestea sunt cuprinse în deciziile luate atunci când am întocmit bugetul la nivelul fiecărui minister în parte.

Este pentru prima dată când pentru bugetul pentru anul 2023 realizăm o construcţie pentru a asigura finanțarea programelor prioritare din toate domeniile de interes pentru cetăţeni. Discutăm de 233 de programe incluse la finanţare”, a declarat, joi, Nicolae Ciucă.

„Aproape toate ministerele au bugete mai mari pentru anul viitor. Trebuie să ducem mai departe politicile şi programele pe care ni le-am asumat pentru domeniul educaţiei, cercetării şi inovării, pentru sănătate, pentru asistenţă socială, pentru economie, pentru agricultură şi sigur pentru infrastructura de transport, precum şi pentru siguranţă şi apărare.

Pachetul de măsuri de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi gaze naturale va continua pentru că avem nevoie în continuare să protejăm cetăţenii de creştere preţurilor şi efectele crizei energetice”, a adăugat premierul României.

Alocările bugetare pentru fiecare minister în parte

Ministerul Finanțelor a publicat, marți, proiectul de buget pentru 2023, configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 2,8% și cu un deficit bugetar de 4,4% din PIB. Veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 539,6 miliarde lei, respectiv 34,77 din PIB, de la 473 de miliarde de lei în acest an.

Totodată, cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2023 sunt de 607,9 miliarde lei, de la 553 de miliarde lei în 2022. Cheltuielile destinate investițiilor sunt de 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22 % în PIB.

Alocările bugetare sunt următoarele:

Ministerul Afacerilor Interne – credite bugetare de 26,3 miliarde lei, în creștere cu 13,64% față de 2022 și credite de angajament de 25,3 miliarde lei, în scădere cu 1,2% față de acest an;

Ministerul Finanțelor – credite bugetare de 5,46 miliarde lei (-34,7%) și credite de angajament de 10,85 miliarde lei (+63,37%);

Ministerul Finanțelor – credite bugetare 56 miliare lei (-3,18%) și credite de angajament de 58.86 miliarde lei (-3,8%);

Ministerul Energiei – credite bugetare 6,45 miliarde lei (+5,19%) și credite de angajament 16,78 miliarde lei (+18,8%);

Ministerul Apărării – credite bugetare de 38,76 miliarde lei (+49,58%) și credit e de angajament de 72,47 miliarde lei (+29,4%);

Ministerul Agriculturii – credite bugetare 25,37 miliarde lei (+7,19%), credite de angajament 8,24 miliarde lei (+8,24%);

Ministerul Transporturilor, credite bugetare de 23,3 miliarde lei (+16,64%) și credite de angajament de 59,5 miliarde lei (-35,5%);

Ministerul Afacerilor Externe – credite bugetare 1,3 miliarde lei (-3,19%), credite de angajament 1,3 miliarde lei (-3,19%);

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – credite bugetare 4 miliarde lei (+3,1%), credite de angajament 5,64 miliarde lei +118%);

Ministerul Cercetării – credite bugetare 3,2 miliarde lei (+69,85%), credite de angajament 9,13 miliarde lei (+106%);

Ministerul Culturii – credite bugetare 1,3 miliarde lei (+20,7%), credite de angajament 1,44 miliarde lei, (-0,06%);

Ministerul Dezvoltării – credite bugetare 13,21 miliarde lei, (+28,43%), credite de angajament 93,24 miliarde lei, (+240,9%);

Ministerul Economiei – credite bugetare 708,4 milioane lei, (+0,13%), credite de angajament 1,96 miliarde lei, (+139,24%);

Ministerul Educației – credite bugetare 37,1 miliarde lei (+9,91%), credite de angajament 49,75 miliarde lei (+38,78%);

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – credite bugetare 620,8 milioane lei (+619%), credite de angajament 713,4 milioane lei (+726%);

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – credite bugetare 11,74 miliarde lei (+29,69%), credite de angajament 36,9 miliarde lei (+7,86%);

Ministerul Justiției – credite bugetare 2,95 miliarde lei (-51,74%), credite de angajament 4,67 miliarde lei (-38,4%);

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – credite bugetare 3,85 miliarde lei (+72,48%), credite de angajament 22,9 miliarde lei (+30,7%);

Ministerul Public – credite bugetare 1,671 miliarde lei (-5,7%), credite de angajament 1,670 miliarde lei (-6,1%);

Ministerul Sănătății – credite bugetare 23,8 miliarde lei (-6,2%), credite de angajament 29,3 miliarde lei (-6,2%);

Ministerul Sportului – credite bugetare 581,5 milioane lei (-3,5%), credite de angajament 581,5 milioane lei (-10,9%);

Ministerul Muncii – credite bugetare 60,3 miliarde lei (-3,97%), credite de angajament 61,6 miliarde lei (-3,4%);

Secretariatul General al Guvernului – credite bugetare 4,09 miliarde lei (+18,24%), credite de angajament 3,9 miliarde lei (+9,1%);

Senatul – credite bugetare 326 milioane lei (+47%), credite de angajament 326 milioane lei (+47%);

Camera Deputaților – credite bugetare 614 milioane lei (+7,5%), credite de angajament 628 milioane lei (+4,7%);

Serviciul de Informații Externe – credite bugetare 719 milioane lei (+17%), credite de angajament 719 milioane lei (+31%);

Serviciul de Protecție și Pază – credite bugetare 461 milioane lei (+13%), credite de angajament 461 milioane lei (+52%);

Serviciul de Telecomunicații Speciale – credite bugetare 1,1 miliarde lei (+62%), credite de angajament 1,8 miliarde lei (+109%);

Serviciul Roman de Informații – credite bugetare 3,9 miliarde lei (+21%), credite de angajament 4,5 miliarde lei (+33%);

Administraţia Prezidenţială – credite bugetare 120 milioane lei (+34%), credite de angajament 135 milioane lei (+48%).