listare Bursa de Valori Bucureşti este aproape de tranzacţio-narea pe platforma proprie, iar investitorii vor avea astfel acces la titlurile bursei, dar şi la celelalte societăţi din Grupul BVB.

Piaţa de capital autohtonă continuă leagănul de variaţie din ultimul timp, cu creşteri şi scăderi imense de la o şedinţă la alta. Direcţionată de evoluţia pieţelor externe şi de incertitudinea internă legată de modalitatea autorităţilor de gestionare a crizei, dar şi de convulsiile sociale anunţate, acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se depreciază cu aproape 10% într-o singură şedinţă, pentru a recupera tot 10% în următoarea. Deşi situaţia pare a fi raiul speculatorilor, niciunui investitor nu îi convine, deoarece volatilitatea extremă denotă o instabilitate la fel de mare.

Trendul din prezent este considerat descendent de toţi participanţii din piaţă, iar revenirile pe plus sunt văzute ca reacţie directă la scăderile de amploare. „Până acum, faţă de maximele atinse în acest an, indicii BVB au cunoscut o depreciere de 20%-35%, însă nu consider că lucrurile se vor opri aici“, spune Andreea Gheorghe, director departament analiză la Intercapital Invest. „În următoarea perioadă, pe fondul situaţiei interne şi internaţionale nefavorabile, acţiunile româneşti pot fi supuse în continuare la deprecieri“, adaugă aceasta.

Indicele BET, care grupează cele mai importante zece companii listate, a revenit pe plus, joia trecută, faţă de sfârşitul anului trecut, după ce deprecierile au dus cotaţia până la un randament negativ. BET reuşeşte să se menţină în jurul valorii de 5.000 de puncte, însă presiunea pe scădere ar putea duce co­taţia către 4.000 de puncte, înainte de a reveni pe o creştere sustenabilă.

Grupul BVB a rămas pe profit

Bursa de la Bucureşti, în schimb, a înaintat decisiv pe drumul către listarea pe propria platformă. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat „prospectul şi materialul publicitar“ întocmite pentru admiterea la tranzacţionare. Conform intermediarului Intercapital Invest, data listării directe a acţiunilor BVB (fără ofertă publică) va fi anunţată în cursul acestei săptămâni. Bursa, la 15 ani de la înfiinţare, va deveni tranzacţionabilă la categoria a II-a a BVB.

Investitorii vor avea astfel acces şi la celelalte companii la care BVB este acţionar majoritar, respectiv Depozitarul Cen­tral, Casa de Compensare Bucureşti şi Fondul de Compensare a Investitorilor. Bursa mai este şi fondatorul fundaţiei Institutului de Guvernanţă Corporativă, prin care sunt derulate programe de instruire în domeniul pieţei de capital. Depozitarul Central, instituţia care oferă serviciile de depozitare, registru, compensare şi decontare a tranzacţiilor la vedere de la BVB, are un capital social de 21,8 milioane lei, din care Bursa deţine un procentaj de 66,8%. La jumătatea anului trecut (ultimele date disponibile), DC înregistra active totale în valoare de 44,2 milioane lei şi datorii de 8,6 milioane lei. La aceeaşi dată, cifra de afaceri netă se ridica la 5,4 milioane lei, iar profitul net la 0,4 milioane lei. În 2008, cifra de afaceri a DC a fost de 15,4 milioane lei, iar rezultatul net de 2,67 milioane lei.

Casa de Compensare Bucureşti, care furnizează serviciile de compensare şi decontare pentru tranzacţiile la termen, are un capital social de 6,83 milioane lei, iar BVB are în proprietate un procentaj de 52,5% din acesta. Cifra de afaceri netă de anul trecut s-a ridicat la 0,22 milioane lei, iar rezultatul net a fost negativ, fiind consemnată o pierdere de 44.000 lei.

Fondul de Compensare a Investitorilor, al cărui obiect principal de activitate este colectarea contribuţiilor membrilor şi compensarea creanţelor investitorilor provenite din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile băneşti sau instrumentele financiare datorate, are un capital social de 0,34 milioane lei, din care BVB deţine 56,9%. Rezultatul net aferent anului trecut s-a ridicat la 0,69 milioane lei.

Imobilizări de 30 milioane lei în 2010

Bursa de Valori are un capital social de 76,7 milioane lei şi, conform statutului, niciun acţionar nu poate deţine mai mult de 5% din acţiuni. Rezultatele financiare ale BVB au fost influenţate negativ în ultimii doi ani de criza prin care au trecut pieţele de capital. Cifra de afaceri netă a scăzut de la 46,4 milioane lei, în 2007 (anul de vârf al activităţii bursei), până la 20,9 milioane lei în 2008 şi 12,4 milioane lei anul trecut. De asemenea, profitul net s-a diminuat de la 29 milioane lei în 2007 până la la 10,6 milioane lei în 2008, iar anul trecut s-a ridicat la 8,3 milioane lei. Capitalurile proprii s-au menţinut însă constante, la finele anului trecut fiind de 90,17 milioane lei, după ce în 2008 au fost de 91,86 milioane lei, iar în 2007 se ridicau la 81,4 milioane lei.

Printre cele mai importante investiţii din 2010, se află şi construcţia sau achiziţia unui sediu propriu, pentru care au fost alocate 20 milioane lei. Bursa deţine un teren de 575 metri pătraţi în centrul Capitalei pe care ar putea construi un sediu, planul fiind mai vechi, dar amânat din cauza condiţiilor de pe piaţa imobiliară. Totodată, imobilizări de 10 milioane lei au fost făcute pentru majorarea capitalului social al societăţilor din grup sau pentru obţinerea de participaţii în cadrul unor societăţi similare.

213-52419-26_andreeagheorghe_13_rp.jpgÎn următoarea perioadă, pe fondul situaţiei interne şi internaţionale defavorabile, acţiunile româneşti pot fi supuse în continuare la deprecieri.
Andreea Gheorghe, analist, Intercapital Invest

76,7 milioane lei este capitalul social al BVB, valoarea nominală a unei acţiuni, de 10 lei, fiind şi valoarea la care titlurile se listează oficial la bursă