Ministrul Marcel Boloş va majora salariile angajaților ANAF

Sindicaliştii ANAF vor organiza marţi o grevă de avertisment şi vor picheta Ministerul de Finanţe. Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” a declarat că motivele pentru această grevă sunt multe și nu sunt deloc noi. Ministrul Finanțelor a venit deja cu un prim răspuns, anunțând creșterea salariilor pe acest sector.

„Mâine urmează să aibă loc o grevă de avertisment în toată ţara, pe unde avem noi membri, şi o pichetare la Ministerul de Finanţe. Motivele sunt mai multe, sunt mai vechi, le-am tot anunţat în ultimele luni. Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit.

Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu. (…) Acţiunea principală de mâine este greva de avertisment. Acesta este de la 8:00 la 10:00. Pichetarea este de la 9:00 la 10:00″, a precizat reprezentantul sindicaliștilor, Dorin Modure.

Dorin Modure a mai declarat și că angajații pregătesc peste aproximativ două zile o grevă propriu-zisă.

„După aceasta trebuie să treacă minimum două zile şi putem să declanşăm greva propriu-zisă. Probabil către asta ne vom îndrepta, dar este de durată, trebuie să rezolvi nişte proceduri, trebuie să vedem dacă Guvernul este dispus să discute cu noi şi să mai rezolve din solicitări sau nu. Deci nu ştim ce va fi în viitor, dar următorul pas posibil este greva propriu-zisă”, a declarat Dorin Modure.

Marcel Boloș este de acord să crească salariile din acest sector, însă cele două părți vor derula negocieri în seara zilei de luni, 21 august.

Proteste și la Poșta Română

posta romana
Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

ANAF nu este singura instituție nemulțumită, angajații Poștei Române au protestat deja luni față de disponibilizările colective care afectează aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală. Reprezentanții Poștei Române susțin că aceste concedieri ar aecta mai ales “pilele” politice sau „situațiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie”, fără să vizeze personalul din structurile operaţionale.

„Majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40.

În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite Companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele.

Concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale”, afirmă conducerea Poştei Române.

Reprezentanții Poștei Române susțin că numărul celor disponibilizați a scăzut deja de la 501 la 100.

„În urma măsurilor aplicate de către conducerea Poştei Române, numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general. Pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege. Oferta cuprinde posturi precum factor poştal, curier poştal, manager unitate poştală, analist date, economist şi altele”, precizează conducerea Poştei Române.