Ministerul de Finanţe l-a desemnat pe Ioannis Koukiadis ca lider comitetului de privatizare, iar decizia aşteaptă confirmarea Parlamentului. Anunţul a fost făcut cu prilejul întâlnirii la Bruxelles a oficialilor europeni din sectorul Finanţelor, întâlnire în care s-a discutat situaţia din Grecia şi situaţia unor alţi membri vulnerabili ai Uniunii Europene.
Parlamentul Greciei a acceptat planul de privatizare la sfârşitul lunii iunie, alături de un al doilea pachet de măsuri de austeritate în valoare 28 de miliarde de euro şi programat până în 2015.
Noile măsuri adoptate au iscat revolte în centrul Atenei, cu număr de aproximativ 300 de victime. Oficialii din Atena i-au rugat astăzi pe protestatari să părăsească în mod voluntar centrul şi i-au invitat la discuţii cu privire la măsurile de austeritate.
Sursa: AP
• Frații DEDEMAN au dat un nou tun. Ce clădire istorică au cumpărat și în ce vor să o transforme
• Se dă la plecat în America FĂRĂ VIZĂ! Anunțul a fost făcut chiar de noul ambasador al României în SUA
• PENSII de 19.914 de lei pe lună în România. Cine sunt norocoșii? Statul le plătește integral
• Cel mai îngrozitor avertisment vine de la fostul vicepreședinte al PFIZER. Dezvăluirile îți dau fiori
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum