Grampet Group a decis să-l demită pe vicepreședintele Călin Grațian
SURSA FOTO: Grupul GRAMPET
Operatorul de transport feroviar privat de marfă Grampet Group a anunțat joi că a decis demiterea vicepreședintelui său, Călin Grațian. Decizia are legătură cu asocierea acestuia cu atragerea unor investitori ruși în cadrul unui proiect al companiei.
Vicepreședintele Grampet Group, Călin Grațian, a fost demis
Într-un comunicat oficial emis joi, Grampet Group, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, a anunțat demiterea vicepreședintelui său, Călin Grațian. Decizia a fost luată în contextul asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruși în cadrul unui proiect al companiei, fapt ce contravine direcției strategice a firmei.
Grampet Group, cu o istorie de 25 de ani în domeniul transportului feroviar, își propune consolidarea poziției de lider în industria de profil și are planuri ambițioase pentru viitor. Într-un efort de a-și reconfigura organizarea și de a îmbunătăți echipa de management, compania a decis să renunțe la colaborarea cu Călin Grațian și să își îndrepte atenția către specialiști cu experiență relevantă pentru activitatea sa.
„Despărțirea de vicepreședintele Călin Grațian, înainte de o decizie a instanței, denotă interesul nostru în asigurarea unui leadership performant, profesionist și orientat către obiectivele noastre strategice pe termen lung”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Group.
Potrivit comunicatului emis, demiterea lui Călin Grațian va avea efect imediat, începând cu data de 18 aprilie 2024. Decizia a survenit în urma implicației acestuia în negocierile cu investitorii ruși din cadrul companiei Transmashholding, în legătură cu achiziția societății Popeci Utilaj Greu.

Conflict între Grampet Logistics și Popeci Utilaj Greu
În prezent, Grampet Logistics a inițiat o acțiune în justiție împotriva societății Popeci Utilaj Greu, pentru a asigura respectarea obligațiilor asumate. Compania a precizat că va aștepta decizia instanței în acest caz, menționând că această acțiune judiciară reflectă angajamentul său față de respectarea standardelor de integritate și transparență în afaceri.
Amintim că, surse Gândul dezvăluiau recent că între Grampet Logistics și proprietarul fabricii Popeci Utilaj Greu, Constantin Popeci, ar exista un angajament scris. Acesta viza preluarea completă a pachetului de acțiuni. Documentul ar fi fost înregistrat la Registrul Comerțului.
Conform informațiilor obținute de la surse, se pare că tranzacția este blocată în prezent din cauza apariției unor competitori din Rusia. Ei au avut experiență în conducerea companiei-mamut Transmashholding din Rusia.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





