Google va angaja 6.200 de persoane în 2011

Google va angaja 6.200 de persoane în 2011
Publicat de CAPITAL la 26 ianuarie 2011, 14:03

Google Inc are în plan angajarea a peste 6.200 de persoane anul acesta, ceea ce ar însemna o creştere a forţei de muncă cu cel puţin 25%, cea mai mare majorare de personal a companiei.

Acest anunţ vine după discursului preşedintelui Barack Obama, de marţi seară, care a accentuat nevoia Statelor Unite de a crea mai multe locuri de muncă.

Însă iniţiativa companiei de a-şi spori forţa de muncă, care a crescut cu 23% anul trecut, la 24.400 de angajaţi full-time, ar putea să nu fie pe placul investitorilor, care doresc un profit mare cu investiţii minime. Peste 4.500 de ‘Googlers’ au fost angajaţi în 2010, a declarat vice-preşedintele Google, Alan Eustace, pe blog-ul grupului. Până acum, recordul angajărilor a fost realizat în 2007, când Google a întocmit 6.000 de noi contracte.

Reprezentanţii Google nu au menţionat câte locuri de muncă vor fi în Statele Unite. Într-un discurs susţinut marţi, directorul grupului, Eric Schmidt, a declarat că Google va angaja peste 1.000 de lucrători în Europa anul acesta, compania deţinând peste 60 de reprezentanţe în 30 de ţări.

Totuşi, chiar dacă numărul angajaţilor Google va depăşi 31.000 anul acesta, compania americană are în continuare mai puţini angajaţi decât Microsoft Corp., cel mai de temut rival al său, care avea în septembrie aproximativ 88.400 de angajaţi.

Mass-media americană a scris în ultimele luni că reţeaua de socializare Facebook a recrutat 200 de persoane, adică 10% din efectivele sale, de la Google, ceea ce explică anunţul din noiembrie privind majorarea salariilor în cadrul Google, cu 10%, destinată fidelizării angajaţilor.

De altfel, Google are mijloacele de a face noi angajări: în 2010, grupul a înregistrat un profit de peste 8,5 miliarde de dolari, iar la finalul anului avea lichidităţi în valoare de 13,630 miliarde de dolari. Marţi seară, la 19H45 GMT, acţiunile Google au crescut cu 0,35% la 613,18 dolari pe acţiune.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.